Europarlamentare2019 Pentru prima dată în viaţă, Frans Timmermans a votat cu el însuşi

Europarlamentare2019 Pentru prima dată în viaţă, Frans Timmermans a votat cu el însuşi

Candidatul socialist la preşedinţia viitoarei Comisii Europene, olandezul Frans Timmermans, a votat joi în alegerile europarlamentare din ţara sa, exercitându-şi dreptul constituţional la Colegiul Bernardinus din oraşul Heerlen, în sudul Olandei, notează politico.eu.

Îmbrăcat cu un sacou gri şi o cămaşă roz, Timmermans a sosit pe jos la secţia de votare. După ce a schimbat câteva cuvinte cu cei prezenţi, a intrat în cabina de vot.

Mulţi elevi de la Colegiul Bernardinus urmau să dea examenele finale joi, iar fostul ministru de externe olandez se află şi el în faţa unui posibil moment de cotitură al vieţii sale. În prezent prim-vicepreşedinte al Comisiei Europene, el vizează să urce o treaptă şi să ia locul preşedintelui CE Jean-Claude Juncker în acest an.

''Pentru prima dată, am votat cu mine însumi - nu am mai făcut acest lucru până acum. De cele mai multe ori, pun semnul în dreptul primei femei de pe listă, dar astăzi, dintr-un motiv sau altul, am pus spontan un 'x' chiar lângă numele meu'', a declarat Frans Timmermans la scurt timp după ce a votat.

Referitor la rezultatul scrutinului pentru viitorul Parlament European, el a estimat că este impredictibil. ''Cred că socialiştii şi conservatorii sunt umăr la umăr. Aşadar, vom vedea. Depinde de prezenţa la vot, depinde de dorinţa de a ieşi şi de a vota. Duminică noaptea vom şti'' exact, a spus fostul şef al diplomaţiei olandeze.

Potrivit estimărilor politico.eu, formaţiunea sa, Partidul Laburist olandez (PvdA), ar urma să obţină doar trei locuri de europarlamentar, dintre cele 26 care îi revin Olandei în Parlamentul European.

În calitate de candidat 'cap de listă' al socialiştilor europeni, el urmăreşte atent ce se întâmplă la alegeri în toate cele 28 de ţări membre. Estimările îi plasează pe socialişti pe poziţia a doua, după Partidul Popular European (PPE), al cărui candidat 'cap de listă' este germanul Manfred Weber.AGERPRES


populare
astăzi

1 DOCUMENTE „Realitatea este mult mai nuanțată și diferită” / Unul dintre cei mai importanți economiști români arată că nu politicienii și clientela de pa…

2 „Toți vor cash, altfel nu mai vin” / Un cunoscut jurnalist dezvăluie un fenomen care se întâmplă deja în relațiile dintre terți deși nu s-a mărit nicio …

3 BREAKING „Ani la rând ni s-a spus că România crește. Ni s-au livrat iluzii” / Mesaj dramatic al ministrului finanțelor!

4 Avertisment dur de la românul care conduce 100 de războinici în prima linie în Ucraina. „Asta nu se face în România și e grav”

5 ALERTĂ Guvernul a aprobat ordonanța care plafonează la 300 lei brut sporul de condiții vătămătoare pentru bugetari!