Evaluarea României: Rusia nu intenționează să atace NATO, deși Ucraina avertizează

Declarațiile oficialului român au fost preluate de publicația ucraineană The Kyiv Independent , într-un articol publicat luni, 31 august. Radu Miruță a afirmat la Digi24 că nu există, în prezent, informații care să indice pregătirea unui atac asupra unui stat membru al Alianței Nord-Atlantice, subliniind că aceeași evaluare este împărtășită de ceilalți aliați.

Contextul acestor discuții include dezbaterile recente privind o posibilă amenințare rusă la adresa flancului estic al NATO, în urma vizitei directorului CIA, John Ratcliffe, la Moscova.

Hartă Rusia, Ucraina, România

Hartă Rusia, Ucraina, România Foto: Shutterstock

„Nu cred că există vreo intenție ca Rusia să atace vreo țară membră NATO”, a declarat Radu Miruță. El a explicat că, pe baza analizelor comune realizate de aliați, „nu există indicii” care să sugereze, în acest moment, pregătirea unui astfel de scenariu.

The Kyiv Independent a accentuat declarația ministrului român al Apărării, citându-l: „România și aliații săi împărtășesc informații și, pe baza analizelor lor, 'nu există nicio indicație (a unei amenințări de atac) astăzi'”.

Importanța acestor afirmații este cu atât mai mare cu cât România are o frontieră de peste 600 de kilometri cu Ucraina și s-a confruntat recent cu mai multe incidente legate de războiul declanșat de Rusia, inclusiv căderi de drone pe teritoriul național.

Publicația ucraineană a reținut și aprecierile lui Radu Miruță referitoare la evoluția conflictului din Ucraina. Ministrul român a estimat că frontul a intrat într-o fază de blocaj.

„Se pare că, pentru moment, situația s-a transformat într-un impas de-a lungul întregii linii a frontului”, a declarat oficialul român, conform sursei citate.

În paralel, Ucraina continuă să avertizeze că Rusia ar putea pregăti o nouă mobilizare după alegerile parlamentare din luna septembrie. De asemenea, mai multe servicii occidentale de informații au atras atenția asupra posibilității unor provocări sau operațiuni ostile în statele baltice și în Polonia.

The Kyiv Independent amintește că „mai multe agenții occidentale de informații au declarat, de asemenea, că Rusia ar putea plănui o provocare ostilă în țările baltice sau Polonia pentru a testa răspunsul NATO. Moscova a fost anterior asociată cu cazuri tot mai frecvente de atacuri cibernetice, sabotaj, încălcări ale spațiului aerian și operațiuni hibride în întreaga Europă.”

Explorează subiectele:

Radu Miruță NATO Rusia


Citește și:

populare
astăzi

1 A7 / București-Bacău, de astăzi, complet pe autostradă, în timp ce trei loturi cruciale din Moldova pierd finanțarea PNRR

2 Surse / primele nume în viitorul Guvern, deși nu e clar încă cine va fi premier

3 Sorin Oprescu, condamnat pentru corupție, fotografiat relaxându-se pe o insulă din Grecia

4 Călin Georgescu, acuzat de lovitură de stat, binecuvântat de ÎPS Laurențiu Streza

5 Așa o fi? /