Evoluţia vieţii pe Pământ, legată de metalele grele care acţionează în centrul planetei

Evoluţia vieţii pe Pământ, legată de metalele grele care acţionează în centrul planetei

În acea vreme, câmpul magnetic al planetei noastre se degrada şi asta ar fi putut avea urmări critice, potrivit spuselor oamenilor de ştiinţă. În mod normal, câmpul magnetic are rolul de a ocroti viaţa prin respingerea radiaţiei cosmice şi a particulelor încărcate emise de Soare.

Însă, în urmă cu 550 de milioane de ani, câmpul a scăzut la o fracţiune din puterea sa din prezent, înainte de a-şi recăpăta puterea. Astfel, în urma acestei reporniri planetare, Pământul a fost martorul procreării vieţii multicelulare complexe pe suprafaţa sa. Aceasta a fost „explozia Cambriană”, când animalele şi-au făcut apariţia pentru prima dată în registrul fosilelor.

Planeta noastră este alcătuită din sfere. Există un strat gros de 5 kilometri de rocă care acoperă Pământul. Acest strat poartă denumirea de crustă, iar sub ea se află mantaua, alcătuită dintr-un strat de 3.000 de km de silicaţi. Mai jos, există miezul exterior, format din fier topit, iar în interiorul său există o altă sferă, din fier solid. Are un diametru de peste 2.000 de km şi creşte cu circa un milimetru pe an, potrivit The Guardian .

„Câmpul magnetic al Pământului este generat de rotirea fierului în miezul exterior”, a afirmat John Tarduno, profesor de geofizică la Universitatea din Rochester, New York, conform The Guardian. „Înainte ca explozia cambriană să aibă loc, miezul era în întregime topit, iar capacitatea sa de a produce un câmp magnetic se prăbuşea”, a mai adăugat profesorul de geofizică.

Cercetarea cristalelor din rocile din Quebec de către echipa condusă de Tarduno a indicat că puterea câmpului magnetic al Pământului era cu 10% mai mică decât puterea sa actuală şi ar fi oferit o protecţie slabă împotriva radiaţiilor cosmice şi solare.

După aceea, nucleul a început să se solidifice în centrul său, ceea ce a avut urmări profunde. Acesta a supraalimentat mişcările din nucleul exterior, restabilind puterea câmpului magnetic al planetei.

„Cercetările noastre indică faptul că formarea nucleului interior a început în urmă cu aproximativ 550 de milioane de ani şi acest lucru s-a întâmplat chiar înainte de explozia Cambriană”, a declarat Tarduno, conform The Guardian.

Marte şi-a pierdut câmpul magnetic în urmă cu 4 miliarde de ani. Fără protecţia împotriva vântului solar, fluxul continuu de protoni şi electroni care se revarsă de pe suprafaţa soarelui, atmosfera marţiană a fost împinsă în spaţiu, lăsând suprafaţa sa moartă şi fără apă.

„Pământul nu ar fi evoluat ca Marte, dar cu siguranţă ar fi pierdut mai multă apă decât are astăzi dacă nu şi-ar fi repornit câmpul magnetic”, a spus Tarduno. „Cu siguranţă ar fi fost o planetă mult mai uscată decât cea pe care trăim astăzi.”

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

3 De citit...

4 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

5 VIDEO Imagini apocaliptice în Grecia...