Excepționalul text scris de Mădălina Turza, consilier de stat la cancelaria premierului

Excepționalul text scris de Mădălina Turza, consilier de stat la cancelaria premierului

Mădălina Turza, consilier de stat la cancelaria premierului Nicolae Ciucă, afirmă că nu cuantumul salariilor la stat este problema, ci căpușarea sistemului public cu oameni care nu au ce să caute pe funcții publice de specialiști și pe care nu îi poți concedia, din cauza prevederilor legale.

„Salariile marii mase a bugetarilor NU sunt mari. Aici nu iau în calcul excepțiile nesimțite și excreșcențele nenaturale din conducerile unor regii sau companii de stat. Ba chiar sunt jenant de mici comparativ cu oamenii de pe funcții similare din alte state europene, în condițiile în care costurile de trai sunt sensibil egale. Problema este alta. Nu cuantumul salariilor, ci căpușarea sistemului public cu oameni care nu au ce să caute pe funcții publice de specialiști. Cu oameni care de abia articulează limba română și o torturează în scris, incapabili să genereze o idee sau inițiativă și cu o precară ideație vâscoasă, cu oameni care plimbă hârtii inutil și la ora 16.00 rup ușile instituției, lăsându-i pe cei puțini să ducă pe umeri până târziu în noapte mecanismele greoaie ale unor instituții grele, care de abia respiră. Din lipsă de oameni profesioniști”, a scris Mădălina Turza, miercuri, într-o postare pe pagina ei de Facebook.

Ea explică faptul că este aproape imposibil să concediezi din sistemul public astfel de funcționari.

„De această categorie amorfă nu poți scăpa dacă ești conducător de instituție, căci ce să vezi, NU te lasă Codul Administrativ. O dată intrată în sistem o astfel de ameobă, mai degrabă te sinucizi decât să o poți concedia. De ce? Pentru că decenii la rând oameni cu drag de țara asta au ticluit o lege a administrației publice în care odată devenit angajat la stat ești #inamovibil. Funcționar sau personal contractual, egal valabil. Iar în tot acest timp, tu, lider sau conducător de instituție trebuie sau vrei să livrezi rezultate. Nu ai timp sau nervi de procese sau comisii aberante pentru că tu ai un mandat. Și ce faci? Te suprasoliciți tu și mâna de profesioniști pe care se sprijină institiția, domeniul și, la nivel general, țara asta”, subliniază Turza.

Mădălina Turza precizează că „reformă pe bune înseamnă să schimbi din temelii Codul Administrativ. Nu să tai otova salarii. Să faci evaluări individualizate reale și ca manager să ai pârghii efective de recompensă și sancțiune”.

Postarea integrală a Mădălinei Turza:

Cel mai mult pe lumea asta mă deranjează #ipocrizia .
Să tăiem “salariile nesimțite” ale bugetarilor!
Ciclic apare în spațiul public această temă și diferiți domni și doamne arată cu degetul încruntat la televizor, iar pe rețelele sociale se revarsă valuri de hate.
Nu, salariile marii mase a bugetarilor NU sunt mari. Aici nu iau în calcul excepțiile nesimțite și excreșcențele nenaturale din conducerile unor regii sau companii de stat. Ba chiar sunt jenant de mici comparativ cu oamenii de pe funcții similare din alte state europene, în condițiile în care costurile de trai sunt sensibil egale.
Problema este alta. Nu cuantumul salariilor, ci căpușarea sistemului public cu oameni care nu au ce să caute pe funcții publice de specialiști.
Cu oameni care de abia articulează limba română și o torturează în scris, incapabili să genereze o idee sau inițiativă și cu o precară ideație vâscoasă, cu oameni care plimbă hârtii inutil și la ora 16.00 rup ușile instituției, lăsându-i pe cei puțini să ducă pe umeri până târziu în noapte mecanismele greoaie ale unor instituții grele, care de abia respiră. Din lipsă de oameni profesioniști.
De această categorie amorfă nu poți scăpa dacă ești conducător de instituție, căci ce să vezi, NU te lasă Codul Administrativ. O dată intrată în sistem o astfel de ameobă, mai degrabă te sinucizi decât să o poți concedia. De ce?
Pentru că decenii la rând oameni cu drag de țara asta au ticluit o lege a administrației publice în care odată devenit angajat la stat ești #inamovibil . Funcționar sau personal contractual, egal valabil.
Iar în tot acest timp, tu, lider sau conducător de instituție trebuie sau vrei să livrezi rezultate. Nu ai timp sau nervi de procese sau comisii aberante pentru că tu ai un mandat.
Și ce faci? Te suprasoliciți tu și mâna de profesioniști pe care se sprijină institiția, domeniul și, la nivel general, țara asta.
Reformă pe bune înseamnă să schimbi din temelii Codul Administrativ. Nu să tai otova salarii. Să faci evaluări individualizate reale și ca manager să ai #pârghii efective de recompensă și sancțiune.
Unde e ipocrizia?
Acolo unde mulți dintre cei care țipă cel mai tare, mâine ar intra și ei în sistemul public, dacă ar găsi o cale. Am văzut și trăit asta pe pielea mea.
Acolo unde tineri de 20+ ani, cu o educație pe fast forward și eventual online, care cred că “li se cuvine”, le știu pe toate, mai puțin limba română adevărată, nu cea de tick-tock, pândesc cu jind funcții publice sau se agață de “mama/tata” să le găsească sau să-i păstreze pe un post călduț și pe viață. Cunosc personal și în proximitate astfel de tineri.
Serviciul public, am spus-o întotdeauna, este o #vocație . Nu doar un job sigur sau călduț.
Serviciul public înseamnă să nu dormi noaptea de grija oamenilor pentru care trebuie să găsești soluții și mai puțin din cauza neliniștii legate de locația următorului concediu pe care îl vei face.
Tot ceea ce vedem și trăim acum este rezultatul degringoladei de #valori și #educație a socieții noastre.
Nu vom avea o altă clasă politică până ce noi ca societate nu vom evolua.
Până ce parcările cu plată nu vor mai fi goale, în timp ce se înghesuie la liber pe trotuare mașini,
Până ce nu ne vom dezbăra de “merge și așa”,
Până nu vom învăța să respectăm școala în sine, nu cartoanele galbene obținute la final de ciclu,
Până nu vom învăța etica muncii,
Până nu vom învăța lecția seriozității și a respectului la nivel individual,
Până nu vom renunța la nenorocitele de “combinații”,
Așa vom merge în continuare. Încă o generație.
—-
Și ca să închei, las și eu o întrebare retorică dureroasă pentru mediul academic:
Cum este posibil ca în anul 1998, Facultatea de Științe Politice a Univeristății București să aibă
#admitere constând în:
– proba eliminatorie de cultura generală in limba engleză – oral
– filosofie politica – examen sinteza scris
– istorie modernă – examen sinteza scris
– aproximativ 20 de candidați pe loc
– profesori universitari din SUA și alte state la catedră
– 2 probe complexe scrise de filosofie politică și istorie și drept
– lucrare de licență verificată minuțios in Comisie de nume sonore de profesori
Iar în 2021/2022
– admitere pe baza de dosar
– susținere lucrare licență online. Atât.
Iar absolvenții, cei pe care i-am întâlnit eu, cel puțin, aspiranți la internship-uri sau funcții publice, nu au auzit de Habermas sau Toqueville? Sau doar au auzit.
Și totuși, de drept, diploma mea este egală cu a lor. Diferența este doar că eu la 21 de ani nici nu îndrăzneam să visez la un job în sistemul public central. Pentru că simțeam că mai am mult de învățat.
Așa cum simt și la 20 de ani diatanță. Că am nevoie să învăț în fiecare zi.
Cum a fost posibil?
Când vom putea răspunde onest și asumat la această întrebare, nu vom mai urla irațional pe Facebook, ci ne vom apuca de treabă.
Serios.


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro