Exerciţiile fizice regulate reduc riscul de spitalizare din cauza COVID-19 (studiu)

Riscul de spitalizare al persoanelor care au contractat noul coronavirus a fost cu peste 34% mai mic în rândul persoanelor "suficient de active", conform constatărilor anunţate luni de Fundaţia pentru Cercetare din statul Sao Paulo în urma unui studiu realizat în Brazilia, relatează Xinhua.

"Suficient de activ" a fost definit prin cel puţin 150 de minute de activitate fizică aerobică de intensitate moderată sau 75 de minute de activitate de intensitate ridicată pe săptămână, se arată în studiu.

"S-a putut observa o reducere cu 34,3% a spitalizării în grupul considerat suficient de activ", potrivit cercetării.

Studiul s-a bazat pe un sondaj efectuat de Universitatea din Sao Paulo în colaborare cu alte centre braziliene de studii superioare şi a cuprins 938 de brazilieni care au contractat COVID-19.

De asemenea, s-a constatat că riscul de spitalizare a fost mai mare în cazul pacienţilor supraponderali sau obezi, precum şi în cazul persoanele cu niveluri reduse de educaţie şi statut socioeconomic, se menţionează în studiu.AGERPRES


populare
astăzi

1 „Ne pare rău” / Revoltă în Bulgaria după atacul lui Rumen Radev la adresa României

2 Mărturia unui român întors de pe frontul din Ucraina: ce nu se vede la televizor

3 Scenariu șoc la Moscova / Rusia vrea să atace Europa în alianță cu SUA

4 Avertisment discret de la Pentagon: ce țări din Europa sunt rugate să nu mai provoace Rusia

5 Așa e când ești la stăpân / Replica Dianei Șucu pentru Daniel Pancu, după ce i-a scos fiul la pauză