Experiența unor turiste din Spania, la București, de Anul Nou: „Ne-am culcat cu cuțitele pe noptieră“ VIDEO

Două turiste din Spania au hotărât să petreacă Anul Nou la București. Prin urmare au închiriat un apartament în Capitală și au publicat pe TikTok un clip video în care au făcut turul acestuia, relatează La Nacion .

Videoclipul, numit „Te duci în București și asta se întâmplă”, care are doar 32 de secunde a devenit viral și a strâns sute de comentarii din partea utilizatorilor rețelei de socializare care au fost la fel de șocați de descoperire.

Cu toate că la început totul părea normal, ultima ușă pe care o deschid turistele le sperie. Acestea au afirmat că nu se așteptau la așa ceva.

În spatele ușii era o scară veche care face legătura cu alte apartamente dezafectate din același bloc.

„Ce naiba? E înfricoșător, o să pun dulapul aici”, a afirmat una dintre turiste după ce a constatat că ușa nu poate fi încuiată.

Tinerele au mărturisit că au primit clarificări în ceea ce privește descoperirea bizară.

„Concluzie, suntem în viață, totul este grozav. Am vorbit cu proprietarii și ne-au spus că nu sunt probleme, că totul este în siguranță, că nu este nimic în neregulă, că sunt doar câteva gazometre, că nu trebuie să ne fie frică. Dar noi, pentru orice eventualitate, ne-am culcat cu cuțitele pe noptieră și am pus un dulap ca să blocheze ușa".

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 VIDEO Prostie fără margini, de-ți vine să vomiți că trăiești în mijlocul unor astfel de personaje, după un filmuleț cu militari în centrul Craiovei

2 „Ne pare rău” / Revoltă în Bulgaria după atacul lui Rumen Radev la adresa României

3 Scandal la negocierile SUA-Ucraina: replica tăioasă primită de emisarul lui Trump

4 Avertisment discret de la Pentagon: ce țări din Europa sunt rugate să nu mai provoace Rusia

5 Eșec usturător pentru PSD în ultimul sondaj CURS: AUR se distanțează la 34%