Explicațiile Ministerului Justiției privind pragul la abuzul în serviciu. Suma de 9.000 de lei, doar pentru „dezbatere”

Explicațiile Ministerului Justiției privind pragul la abuzul în serviciu. Suma de 9.000 de lei, doar pentru „dezbatere”

Într-un răspuns pentru „Adevărul”, Ministerul Justiției a precizat că suma de 9.000 de lei ca prag la abuz în serviciu nu e una impusă, nefiind bazată pe vreun studiu. Liderul PSD l-a indicat pe Predoiu responsabil de stabilirea pragului.

Cătălin Predoiu, ministrul Justiției FOTO Inquam Photos

Cătălin Predoiu, ministrul Justiției FOTO Inquam Photos

Înainte de a începe social-democrații să-l indice pe Cătălin Predoiu drept responsabil pentru pragul de 250.000 de lei, așa cum a fost el decis la Comisia juridică din Senat, apoi votat în plen, „Adevărul” a adresat mai multe întrebări ministrului justiției pe tema pragului.

Propunerea Coaliției a fost una făcută pentru a fi dezbătută în Senat și, ulterior, în funcție de rezultatul acestei dezbateri, în Cameră. Ministrul Justiției a fost, încă de la lansarea proiectului în dezbatere publică (2020, 2022), deschis oricărei dezbateri și propuneri pe marginea acestui subiect, dat fiind absența unui criteriu orientativ din deciziile CCR”, arată răspunsul primit de „Adevărul”.

Propunerea MJ de prag de 9.000 de lei nu este una de „impunere”, ci pentru dezbatere în Camera Deputaților, când pot fi luate în analiză orice referințe doctrinare, studii, criterii suplimentare. Proiectul înaintat de MJ nu a inclus un prag pentru că a urmat ad literam dispoziția conform căreia ” (…) Curtea subliniază că legiuitorul are obligația de a reglementa pragul valoric al pagubei (…).” (Decizia CCR nr.392/2017, paragraful 56)”, mai arată sursa citată.

Ciolacu arată cu degetul spre Predoiu

Cu toată prietenia și tot respectul pentru domnul ministru, trebuia să și-l asume încă de la început, când a înaintat și a trecut legea prin Guvernul Romîniei”, a afirmat Marcel Ciolacu, președintele PSD .

Întrebat dacă l-a anunțat Predoiu înaintea de presupusa trimere de către ministru a sumei pentru pragul la abuzul în serviciu, Ciolacu a răspuns: „Cei 9.000 de lei? Nu m-a anunțat”. Întrebat de suma de 250.000 de lei, șeful PSD a replicat: „Nu cred că a fost anunțat nimeni”.

Șeful PSD a dat garanții că proiectul de lege va fi aprobat miercurea aceasta. „Miercuri această lege va pleca din Camera Deputaților cu 9.000 de lei, pragul propus de Ministerul Justiției”, a afirmat liderul PSD. „Eu am așteptat o propunere tehnică a specialiștilor”, a continuat social-democratul.

Liderul PSD a fost printre primii politicieni care după ce au văzut reacțiile în urma adoptării proiectului de lege de către Senat cu un prag de 250.000 de lei la abuzul în serviciu a cerut să vină Ministerul Justiției cu o altă propunere.

Atac din Parlament

Laura Moagher, secretară a Comisiei juridice din Senat, l-a indicat tot pe Predoiu responsabil de prag. „Pragul de 250.000 de lei nu a fost analizat în Coaliție - a fost propunerea Ministerului Justiției – decidenții politici au ținut cont de propunerea instituției de specialitate. Dar în această etapă miza nu era cuantumul, ci existența unui pragului valoric. Dacă ministrul justiției si-a schimbat acum opinia inițială și propune 9.000 de lei, atunci vom modifica la Cameră cu această valoare.Dar MJ va trebui până atunci să fundamenteze juridic această sumă sau orice altă sumă, dacă se mai răzgândește până atunci”, a precizat, într-un mesaj pe Facebook, Laura Moagher.

Pragul de 250.000 de lei a fost propus chiar de către ministrul Predoiu și există dovezi incontestabile în acest sens. Președintele Comisiei Juridice a Senatului a confirmat că a primit pe mail amendamentele, cu tot cu pragul de 250.000 de lei. Cu siguranță ca dacă nu le-ar fi primit de la colegul său de partid, ministrul justiției Predoiu, l-ar fi sunat pe acesta să îi confirme decizia. Faptul că nu s-a referit la o astfel de confirmare și că a acceptat mail-ul așa cum a venit demonstrează, fără niciun dubiu, că propunerea cu 250.000 de lei a venit de la Predoiu, care a participat la ședința de Coaliție. Deci e clar că „părintele” pragului de 250.000 de lei este Predoiu”, a mai arătat senatoarea social-democrată.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 VIDEO Hopa, ce avem noi aici?

2 Cine este misteriosul miliardar american care ar fi aterizat ieri la București cu deja celebrul zbor direct din Florida

3 VIDEO Pe asta cu Georgescu ați văzut-o? Ar putea explica multe...

4 Serghei Jirnov, fost înalt ofițer KGB: „Călin Georgescu e un oportunist”. Ce spune despre zvonurile privind recrutarea acestuia

5 N-ai cum să nu-i dai dreptate lui Năstase la tura asta...