EXPLOZIV/Mesajul FUCȚIONARILOR către ȘEFII țării. Ăștia sunt mai INTELIGENȚI ca ei!

EXPLOZIV/Mesajul FUCȚIONARILOR către ȘEFII țării. Ăștia sunt mai INTELIGENȚI ca ei!

Reprezentanții Sindicatului National al Funcționarilor Publici (SNFP) adresează o scrisoare deschisă premierului Cioloș și președintelui Iohannis, în care critică lipsa asumării de către politicienii de prim rang a "legilor strâmbe și nedrepte pe care funcționarii publici din cadrul ANAF trebuie să le aplice" și îi invită pe aceștia să modifice legile în favoarea contribuabililor de bună-credință și să dea posibilitatea funcționarilor publici ca, prin intermediul lor, să se lupte cu cei de rea-credință

Aceştia susţin că, zilnic, funcţionarii care se ocupă de cazurile de executare silită sunt supuşi la jigniri şi, uneori, la violenţe fizice. 

Scrisoare deschisă a SNFP:

„Sindicatul Național al Funcționarilor Publici - SNFP critică lipsa asumării responsabilității oamenilor politici de prim rang, față de legile strâmbe și nedrepte pe care funcționarii publici din cadrul ANAF trebuie să le aplice. Ne surprinde să constatăm că se confundă aplicarea legii - bună sau rea, acceptată sau nu de contribuabili - cu calitatea actelor normative emise de Parlament și Guvern.

Stimate Domnule Președinte al României, stimate domnule Prim-Ministru, dacă doriți un stat de drept, modificați legile în favoarea contribuabililor de bună-credință și dați-ne posibilitatea, prin intermediul lor, să ne luptăm cu cei de rea-credință, protejați-ne prin statute speciale, în fața acestora, pentru a putea colecta mai eficient taxele și impozitele atât de necesare finanțării domeniilor de interes național, precum sănătătea și învățământului și, de ce nu, pentru a fi și noi, funcționarii publici, apreciați de comunitate.

Este ușor să vă ascundeți în spatele funcționarilor publici, dând vina pe ei atunci când un contribuabil precum un post de televiziune important, cu impact în conservarea sau știrbirea imaginii dumneavoastră, precum Antena 3, critică nedreptatea pe care o lege aprobată și promulgată de domniile voastre o creează, dar, mai greu este să spuneți că legea este proastă și că dumneavoastră, prin aparatul guvernamental, obligați funcționarii, în spatele cărora ieri v-ați ascuns, să o aplice.

Zilnic, funcționarii publici, angajați ai ANAF, în exercitarea atribuțiilor de executare silită se confruntă cu situații similare, sau poate chiar mai grave, generate de aplicarea legilor strâmbe, neprietenoase și greu de implementat. Injuriile, jignirile și uneori violența fizică sunt mereu prezente în activitatea curentă a funcționarilor publici cu atribuții în impunerea autorității de stat.

Stimați și distinși domni, promovați și promulgați acte normative coerente, care să ducă atât la întărirea statului de drept, cât și la creșterea încrederii cetățenilor în instituțiile publice.”


populare
astăzi

1 Tudor Chirilă, revoltat de decizia CCR și mesaj tranșant pentru magistrați: „E atât de greu de acceptat că trebuie să munciți ca toți ceilalți”

2 VIDEO Deranj public în Grecia după ce cântăreața Despina Vandi a făcut pană pe autostradă și a fost dusă la hotel cu o mașină de patrulă a poliției

3 Răsturnare de situație! / Descoperire importantă făcută de specialiştii INSEMEX în cazul exploziei din Rahova!

4 De citit... / Destinele României au fost preluate de judecători și procurori. Oamenii politici și cetățenii au fost scoși din joc

5 Un cardiolog a explicat care este valoarea normală a colesterolului: „De la acest prag în jos, ateroscleroza începe să dea înapoi”