Expoziţia "Averescu şi Prezan. Mareşalii României Mari", de joi, la Muzeul Naţional de Istorie

Expoziţia temporară "Averescu şi Prezan. Mareşalii României Mari", un omagiu adus celor doi ofiţeri de carieră, se va deschide joi, începând cu ora 16,00, la Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR).

Potrivit unui comunicat al MNIR, transmis luni AGERPRES, vernisajul se va desfăşura în prezenţa nepoatei mareşalului Constantin Prezan, Olga Macarie, a autorului unei trilogii despre mareşalul Constantin Prezan, generalul-locotenent dr. Grigore Stamate, a istoricului militar şi autor al cărţii "Mareşalul Alexandru Averescu. Militarul, omul politic, legenda", colonel prof. univ. dr. Petre Otu, şi a consilierului patriarhal dr. Florin Şerbănescu.

"În anul în care România celebrează Centenarul Marii Uniri, expoziţia reprezintă un omagiu adus celor doi ofiţeri de carieră care au reuşit să se remarce nu doar prin abilităţile lor de comandă, prin spiritul cazon, dar şi prin calităţile lor umane. Două cadre militare care au avut propriile destine legate de evoluţia şi gloria Armatei Române şi implicit, de edificarea statului român modern, doi ofiţeri care prin sacrificiile, verticalitatea şi patriotismul de care au dat dovadă şi-au demonstrat nu doar priceperea în arta militară, ci s-au ridicat la înălţimea marilor momente ale istoriei neamului românesc pe care le-au trăit şi împlinit", precizează sursa citată.

Totodată, expoziţia marchează 75 de ani de la încetarea din viaţă a mareşalului Constantin Prezan (27 august 1943) şi opt decenii de la cea a mareşalului Alexandru Averescu (3 octombrie 1938), două personalităţi situate la loc de frunte în pleiada marilor bărbaţi de stat participanţi la acţiunile militare ale României în Primul Război Mondial, şi vectori care au asigurat victoria Armatei Române în clipe de mare cumpănă.

Participanţii la vernisaj se vor bucura de un moment artistic solemn ce va cuprinde imnuri şi cântece patriotice, oferit de Corul Psaltic Tronos al Patriarhiei Române condus de protopsaltul Catedralei Patriarhale din Bucureşti, arhidiaconul Mihail Bucă.

Expoziţia este deschisă până pe 1 octombrie. AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO „Putin a zis că se retrage după ce a văzut clipul” / Videoclipul cu Radu Miruță care a încins spiritele pe internet

2 Despre lovitura asta încasată de americani de la iranieni s-a vorbit foarte puțin. Or mai fi și altele?

3 Antena 3 a rămas cu „ventilatorul” pornit lângă Daciana

4 Dilema ghiocelului / „Mașina în care s-a urcat costa 50.000 de euro” / O fotografie distribuită de Lucian Mîndruță a încins Facebook-ul

5 PSD a ajuns la distanță de trei procente de USR. Ce scor înregistrează AUR și PNL în ultimul sondaj INSCOP