Facebook a lansat Portal, un dispozitiv pentru apeluri video

Facebook a anunţat luni lansarea unui dispozitiv pentru apeluri video dotat cu inteligenţă artificială (AI) denumit Portal, potrivit Press Association.

Ecranul cu control vocal, care are instalat asistentul Amazon Alexa, poate fi întrebuinţat pentru apeluri video către prieteni şi familie prin intermediul platformei Messenger.

Parte din efortul companiei de a oferi garanţii utilizatorilor în ceea ce priveşte protecţia datelor, Facebook a precizat că dispozitivul este prevăzut cu un capac care poate acoperi obiectivul, iar camera şi microfonul pot fi dezactivate printr-o singură atingere.

Compania, care s-a aflat în centrul mai multor incidente referitoare la protecţia datelor personale anul acesta, a comunicat şi detaliile referitoare la setările de securitate ale dispozitivului Portal în încercarea de a câştiga încrederea potenţialilor clienţi.

"Facebook nu ascultă, nu vizionează şi nu stochează apelurile video în dispozitivul Portal. Conversaţiile rămân între tine şi persoanele pe care le suni. În plus, apelurile video efectuate prin intermediul Portal sunt criptate, aşa că discuţiile tale sunt mereu în siguranţă", a precizat compania într-un articol de blog care anunţă lansarea.

Gigantul IT a confirmat luna trecută că a fost victima unei breşe de securitate care a afectat 50 de milioane de utilizatori, incident anchetat de Irish Data Protection Commission (IDPC), autoritatea care monitorizează activitatea Facebook în Uniunea Europeană.

Comercializat într-o primă etapă în Statele Unite începând cu luna noiembrie, Portal este disponibil în varianta de 10 inch sau 15 inch în versiunea Portal+.

Dispozitivul include o cameră inteligentă şi o tehnologie avansată de sunet care, cu ajutorul inteligenţei artificiale, focalizează automat astfel încât participanţii la convorbire să rămână în cadru, iar zgomotul de fundal să fie minimizat.AGERPRES


populare
astăzi

1 România atinge 1.500 km de drumuri rapide, însă regiuni întregi rămân izolate

2 Justiția PSD / Curtea de Apel sugerează că Silviu Răzvan Avram ar fi putut fi forțat să meargă cu familia în sejururile de lux din Creta

3 Hidroelectrica scumpește curentul din octombrie: cu cât cresc facturile

4 Ucraina la schimb pentru Iran / Miza secretă a vizitei șefului CIA la Moscova

5 Motoarele termice nu mai dispar în 2035: UE cedează presiunilor industriei auto