Una dintre cele mai sadice femei din istorie a trăit la mijlocul secolului XX și avea o pasiune bizară pentru obiectele realizate din piele umană. A fost poreclită „Vrăjitoarea” sau „Cățeaua” de la Buckenwald. A profitat de statutul ei pentru a ordona mutilarea și uciderea oamenilor nevinovați.

Ilse Koch FOTO Reddit

Printre cele mai cumplite atrocități din istoria umanității au avut loc în secolul XX, mai ales în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, dar și în intervalele temporare care l-au precedat sau succedat. A fost o eră a ideologiilor, a revanșardismului, uneori a dezumanizării și a dorinței de putere. Printre cele mai cunoscute și documentate crime îndreptate împotriva umanității au avut loc în Uniunea Sovietică și în Germania Nazistă. Dacă în cazul sovieticilor multe aspecte au fost mușamalizate sau trecute sub tăcere de regimul comunist, atrocitățile naziștilor, în schimb, au fost scoase la iveală cu lux de amănunte, mai ales în urma proceselor îndreptate împotriva foștilor ofițeri SS, comandanți, oficialități. La toate acestea se adaugă numeroasele mărturii cutremurătoare ale celor supraviețuitorilor lagărelor de exterminare, ghetourilor sau teritoriile ocupate de Germania Nazistă.

Majoritatea personajelor malefice date în vileag de procese și mărturii sunt bărbați. Fie că vorbim de Mengele, Himmler, Goring, Eichman sau chiar Hitler. Au existat însă și femei partizane ale ideologiei naziste care au fost acuzate de crime abominabile sau pur și simplu de sadism și de un comportament inuman la adresa nevinovaților băgați în lagărele de exterminare. Una dintre cele mai celebre a fost Ilse Koch, numită și „Vrăjitoarea de la Buchenwald” sau „Cățeaua de la Buchenwald”, tânăra soție a lui Karl Koch, comandantul lagărului de exterminare de la Buchenwald. Cazul ei a devenit extrem de controversat, mai ales prin prisma noilor cercetări. Ilse a fost acuzată de un sadism ieșit din comun și de un soi de tortură erotică aplicată prizonierilor, unică în istoria crimelor nazismului.

Ilse, păpușa blond-roscată din Dresden, atrasă de propaganda nazistă

Povestea lui Ilse Koch a început pe 22 decembrie 1906 în orașul german Dresda. Provenea dintr-o familie burgheză și era un copil frumos, angelic. Era o nemțoaică în adevăratul sens al cuvântului, cu păr blond-roșcat, ochi verzi și chip bucălat. Numele ei de fată era Margarete Ilse Köhler și puțini dintre cei care au cunoscut-o în copilărie și-ar fi imaginat că va ajunge să fie judecată pentru crime împotriva umanității. Ilse era o elevă silitoare, respectuoasă și fericită. Unii spuneau că, în copilărie, era frumoasă ca o păpușă. În biografia ei nu au fost consemnate ciudățenii sau excese. Din contră, inclusiv în perioada adolescenței a impresionat printr-un comportament adecvat, respectuos. O tânără cât se poate de normală. Familia și-a permis să o țină într-o școală superioară de contabili iar primul ei loc de muncă a fost cel de bibliotecară. Ca orice tânăr german, Ilse a trăit perioada grea a Republicii de la Weimar , cu şomaj, inflaţie şi lipsuri materiale. Poate tocmai de aceea a fost atrasă de propaganda nazistă care se făcea tot mai simțită în Germania interbelică. Atunci când Hitler a ajuns la putere, Ilse avea 27 de ani. La acea dată, era deja o tânără nazistă înregimentată politic. Făcea parte de la 26 de ani din NSDAP (Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei), adică Partidul Nazist. Cu alte cuvinte, împărtășea ideile antisemite ale lui Hitler și dorința de a scăpa de „rasele inferioare”. În cadrul partidului l-a întâlnit pe viitorul ei soț, Karl Koch, cu care a fost pusă în legătură chiar de Heinrich Himmler, temutul șef al SS.

Prima doamnă a lagărului

Ilse s-a căsătorit în 1936 cu Karl Koch. Ulterior, în 1937, Karl Koch a fost numit comandantul primului lagăr de concentrare din Germania, Buchenwald, numit așa fiindcă era înconjurat de o pădure de fagi (Buchenwald înseamnă pădure de fag în limba germană). Era unul dintre cele mai mari lagăre ale Germaniei Naziste și inițial era destinat epurării adversarilor politici. Ulterior, a devenit un loc al "epurării rasiale” și o tabără a morții, unde au sfârșit, între 1937 și aprilie 1945, peste 65.000 de oameni. La Buchenwald și-au găsit moartea atât evrei, membrii unor culte religioase, precum Martorii lui Iehova, etnici romi, prizonieri sovietici cât și dezertori germani sau adversari politici. Pe poarta de la intrare a lagărului scria ”Jedem das Seine”, care în limbaj interpretat înseamnă ”Fiecare primeşte ce merită”. Familia Koch trăia într-o casă special construită lângă lagăr.

Era o locuință luxoasă care contrasta puternic cu lumea durerii și a morții din perimetrul despărțit cu sârmă ghimpată. În ciuda atrocităților care aveau loc la câțiva pași de paradisul ei domestic, Ilse Koch era îndrăgostită de lux și se considera o adevărată doamnă. Soțul ei nu s-a uitat la bani pentru a-i face plăcerile. I-a amenajat o grădină zoologică cu urși, lupi și maimuțe și un manej spectaculos plin cu oglinzi, pentru ca în timpul sesiunilor de călărie Ilse să se privească în ele. "Koch a ajuns la Buchenwald în 1937, când soțul ei a fost numit Kommandant al lagărului. Locuiau în cea mai mare vilă din apropierea lagărului - care a devenit cunoscută sub numele de „Villa Koch” - unde unii prizonieri „lucrau” ca servitori. Familia Koch găzduia oaspeți în mod luxos și extravagant. Stilul de viață al lui Koch de la Buchenwald era privilegiat în comparație cu cel din tinerețea ei. Îi plăcea o conduită „aristocratică” în timpul războiului și se imagina ca o „eine gnädige Frau” (o doamnă grațioasă), un apelativ pe care insista ca prizonierii să o numească”, precizau Mark A. Drumbl și Solange Mouthaan, în „A Hussy Who Rode on Horseback in Sexy Underwear in Front of the Prisoners": The Trials of Buchenwald’s Ilse Koch”. Se spune că 30 de prizonieri ai lagărului au murit pentru a amenaja toate extravaganțele cerute de Ilse Koch. Ulterior, se va vedea că tot acest lux a fost obținut prin jefuirea bunurilor prizonierilor aduși cu trenurile în lagăr.

Pasionată de obiecte din piele umană

Ilse a ajuns notorie, mai ales pe baza declarațiilor apărute la proces, că avea o plăcere sadică de a-i face să sufere pe cei închiși în lagăr. "Martorii precizau că Ilse Koch a raportat adesea deținuții autorităților lagărului pentru ceea ce ea considera a fi un comportament necorespunzător, știind că acești deținuți vor fi aspru pedepsiți. Unii martori au oferit exemple specifice. De exemplu, un martor a fost reclamat de Koch pentru că a băut un pahar de vin și apoi a fost bătut, forțat să alerge peste o grămadă de pietre de mai multe ori, biciuit de douăzeci și cinci de ori, apoi dus la închisoarea lagărului și spânzurat de brațe timp de trei ore. Doi martori au mărturisit că Koch i-a spus soțului ei că „acest porc murdar a îndrăznit să se uite la mine” și apoi l-a bătut pe deținut cu multă cruzime. Un martor spunea că Ilse Koch i-a spus: „Uită-te la acest porc evreu murdar de acolo, prea leneș ca să muncească(..)nu vreau să-l mai văd”. Iar soțul ei Karl Koch a început apoi să-l lovească cu piciorul și să-l biciuiască brutal cu o cravașă”, precizau Mark A. Drumbl și Solange Mouthaan în aceeași lucrare.

Multe alte mărturii la procesul de după război exemplificau cruzimea soției comandantului de lagăr. Poate cel mai îngrozitor aspect legat de Ilse Koch a fost pasiunea ei bolnăvicioasă pentru obiectele realizate din piele umană. Se spunea că punea gărzile să alinieze deținuții goi și le studia pielea. Căuta tatuaje sau semne distincte cât mai interesante. Cei care le aveau erau duși, omorâți, iar pielea lor folosită pentru a-i face Ilsei diferite obiecte. Se spune că avea abajururi, albume foto, o servietă și o pereche de mănuși făcute din piele umană. „Aceşti prizonieri erau omorâţi în spital, iar apoi pielea cu tatuaj era jupuită”, mărturisea doctorul Sitte, aşa cum arată şi lucrarea lui Joshua M. Greene, "Justice at Dachau".

Ritualurile pornografice ale „Cățelei din Buchenwald”

O parte importantă a mărturiilor se leagă de un alt tip de comportament deviant al Ilsei, în perioada cât a stat împreună cu soțul ei lângă lagărul de la Buchenwald. Mai precis, arată unele mărturii, i-ar fi plăcut jocurile sadico-erotice pe seama prizonierilor. Obișnuia să ceară gardienilor să încoloneze prizonierii iar Ilse apărea cu sânii goi patrulând în fața lor. Cine o privea era fie bătut, fie ucis. În alte situații, martorii, printre care și un capelan ceh, povesteau cum Ilse Koch a venit pe un mal de pământ, în timp ce prizonierii săpau un șanț, doar cu o fustă scurtă și fără lenjerie intimă. Când au privit-o Ilse i-a lovit cu cravașa. Se pare că acest obicei ar fi fost repetat în mai multe rânduri. Alții ar fi văzut-o călărind goală prin lagăr. Evident, cine o privea era pedepsit aspru. Căsătoria dintre Ilse și Karl Koch nu a fost una fericită. Tocma de aceea, în lagăr, soția comandantului a avut numeroase relații amoroase, mai ales cu gardienii.

Viață de huzur pe spinarea celor maltratați în lagăr

De altfel, Ilse și-a turnat soțul pentru că ar fi desfășurat afaceri ilegale. Ulterior, s-a răzgândit și a trimis o nouă scrisoare superiorilor menționând că este nevinovat. Inutil, activitatea lui Karl Koch intrase de mult în atenția autorităților naziste. Mai precis, comandantul lagărului de la Buchenwald a fost acuzat de delapidare. Mai precis, își însușea bunurile prizonierilor fără să le predea autorităților. Ulterior făcea trafic cu ele. Cert este că, inițial, Karl Koch a fost mutat la un alt lagăr iar mai apoi condamnat la moarte. În 1941, Karl-Otto Koch a fost transferat la Lublin, unde a ajutat la înființarea lagărului de concentrare și exterminare Majdanek. Ilse Koch a rămas însă la Buchenwald până pe 24 august 1943, când ea și Karl au fost arestați din ordinul SS . Veștile despre corupția din lagărul de la Buchenwald au dus la declanșarea unei anchete asupra cuplului. Ambii au fost acuzați de îmbogățire din fondurile statului, delapidare și uciderea prizonierilor. Tribunalul SS l-a condamnat pe Karl-Otto Koch în 1944, iar acesta a fost ulterior executat la Buchenwald. Ilse Koch a fost achitată și eliberată. S-a mutat să locuiască cu familia în Ludwigsburg, unde autoritățile americane au arestat-o ​​pe 30 iunie 1945.

Și-a luat zilele în pușcărie. Un proces controversat

Mărturiile prizonierilor din lagăre după eliberarea acestora de către americani au dus la o anchetă și la arestarea lui Ilse Koch. A fost închisă la Dachau, o închisoare temporară, unde a așteptat procesul. Între timp, a rămas însărcinată, dar a refuzat să dezvăluie cine era tatăl copilului. Procesul a beneficiat de multă expunere mediatică. Ilse Koch a fost condamnată la închisoare pe viață pe 14 august 1947. Ulterior, pedeapsa i-a fost redusă din lipsă de dovezi, dar după un al treilea proces a fost condamnată din nou la închisoare pe viață în 1948. S-a sinucis pe 1 septembrie 1967, în detenție. Există totuși controverse în privința Ilsei Koch. La proces ea a negat totul mărturisind că era doar soția comandantului de lagăr și o mamă casnică. Mai mult decât, inclusiv o serie de oficiali americani constataseră faptul că, în legătură cu unele acuzații, nu erau suficiente dovezi.