FC Braşov şi-a retras contestaţia în cazul Pecanha, rezultatul meciului cu Petrolul rămâne 0-1

Gruparea FC Braşov a renunţat la contestarea dreptului de joc al portarului echipei Petrolul Ploieşti, Peterson Pecanha, astfel încât rezultatul meciului direct din prima etapă rămâne cel înregistrat pe teren, scor 0-1.

FC Braşov şi-a retras contestaţia în cazul Pecanha, rezultatul meciului cu Petrolul rămâne 0-1 (Imagine: Mircea Roşca/Mediafax Foto)

Surse federale au declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că braşovenii au decis să nu mai conteste dreptul de joc al lui Pecanha, deoarece existau şanse mici de reuşită, având în vedere că plângerea a fost depusă la pauza meciului şi nu înainte, aşa cum prevede regulamentul.

După înfrângerea cu Petrolul Ploieşti, scor 0-1, conducerea FC Braşov a anunţat că a contestat dreptul de joc al portarului echipei prahovene, Peterson Pecanha. Preşedintele Constantin Zotta susţinea că FC Braşov trebuie să câştige meciul la masa verde deoarece Pecanha era în stare de suspendare la momentul jocului. El a afirmat că partidele din Cupa Ligii-Adeplast, competiţie nou înfiinţată de LPF, nu sunt luate în calcul în executarea suspendărilor.

Portarul Pecanha a fost suspendat pentru două meciuri în penultima etapă a sezonului 2013-2014 a Ligii I. El nu a fost folosit de Petrolul Ploieşti în ultima etapă a sezonului şi în optimile de finală ale Cupei Ligii-Adeplast.

În aceeaşi situaţie cu Pecanha s-a aflat şi atacantul formaţiei Astra Giurgiu, Denis Alibec. Eliminat în finala Cupei României-Timişoreana, Alibec nu a fost folosit în următoarele două meciuri ale echipei sale, cel din Supercupa României şi cel din optimile de finală ale Cupei Ligii - Adeplast. El a jucat însă pentru Astra Giurgiu în ultimele 20 de minute ale partidei din etapa I cu Concordia Chiajna.

În cazul lui Denis Alibec, Concordia Chiajna nu a depus nicio contestaţie.

Deşi Supercupa României şi Cupa Ligii sunt organizate de către FRF, respectiv LPF, articolul 41 (Executarea suspendărilor) din Regulamentul Disciplinar nu le enumeră printre competiţiile oficiale: "Suspendarea persoanelor fizice, jucători sau oficiali (alta decât cea pentru cartonaşe galbene) se execută începând cu primul joc oficial, desfăşurat după luarea hotărârii, respectiv, după eliminarea din teren, în calcul intrând atât etapele de campionat, cât şi cele din cadrul Cupei României".

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă