FC Rapid anunţă că fostul fotbalist Rică Răducanu este infectat cu COVID-19 şi se află internat în spital

Clubul de fotbal FC Rapid, acum în Liga a II-a, a anunţat, miercuri, pe un site de socializare, că fostul său jucător, Rică Răducanu (74 de ani), este infectat cu noul coronavirus şi se află în prezent internat în spital.

"Suntem lângă legenda noastră Rică Răducanu, cel care este internat în spital alături de soţia sa, ambii având COVID-19. Însănătoşire grabnică!", se arată pe pagina oficială de Facebook a grupării giuleştene.

În vârstă de 74 de ani, Necula Răducanu, cunoscut sub numele de Rică Răducanu, a făcut parte din echipa care cucerea primul titlu din istoria clubului Rapid în 1967. El a mai jucat în cariera sa la formaţiile Sportul Studenţesc, Steaua, CSM Reşiţa, FC Baia Mare, Autobuzul Bucureşti şi Spartac Bucureşti. AGERPRES (AS-autor: Marius Ţone, editor: Adrian Drăguţ, editor online: Ada Vîlceanu)


populare
astăzi

1 LIVE Protestul AUR / Mulțimea se mută la Arestul Central

2 Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”

3 Centrala de apartament poate aduce amenzi uriașe și dosar penal

4 VIDEO Aproape 20 de milioane de dolari ascunși în păduri și depozite zguduie Fidesz / Banii, pitiți de un fost ministru al Guvernului Orban, găsiți de a…

5 Risc de securitate / 34 de instituții românești au cumpărat sisteme video rusești