FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
Ce diferență face o lună în fotbal! Pe 9 martie, când Rapid și FCSB s-au întâlnit în ultima rundă din sezonul regulat, giuleștenii au mutat partida pe Arena Națională, deoarece stadionul lor, cu 14.000 de locuri, era prea mic pentru o confruntare atât de mare. Care a și fost câștigată de Rapid, dar pe Arena Națională, scor 4-0.
Dan Șucu, finanțator Rapid. FOTO: Arhiva Adevărul
Acum însă, după un play-off catastrofal, cu înfrângeri pe bandă, Rapid s-a dezumflat. Și va înfrunta, din nou, FCSB, tot pe Arena Națională, dar în etapa cu numărul 5 din play-off. Și, de această dată, Rapid a cam fost părăsită de numeroșii ei susținători. Pentru că, potrivit gsp.ro, formația feroviară avea dreptul la 2.400 de bilete, acordate de FCSB pe baza reciprocității, însă a returnat 1.000 dintre ele, neavând cerere! Așadar, sâmbătă, formația pregătită de cuplul Lobonț – Iencsi va avea o galerie formată din 1.400 de suporteri.
Play-off, etapa a 5-a
Vineri
Farul Constanța – CFR Cluj 20.30
Sâmbătă
FCSB – Rapid 20.30
Duminică
Sepsi – Universitatea Craiova 19.00
Clasament
1. FCSB 44 de puncte
2. CFR Cluj 31p*
3. Universitatea Craiova 31p*
4. Farul Constanța 29p*
5. Rapid 28p*
6. Sepsi 27p*
*echipe care au beneficiat de rotunjirea punctajului în sus.
**Locul 1 din play-off participă în Liga Campionilor, iar locul 2 și 3 din play-off în Europa Conference League. Locul 3 din play-off va juca baraj cu câștigătoarea barajului dintre locurile 1 și 2 din play-out pentru un loc în Europa Conference League.
Play-out, etapa a 5-a
Vineri
Hermannstadt – Botoșani 17.30
Sâmbătă
Poli Iași – Voluntari 15.00
FC U Craiova – Dinamo 17.30
Duminică
Oțelul Galați – U Cluj 16.00
Luni
Petrolul – UTA 19.00
Clasament
1. Hermannstadt 27p
2. Oțelul 27p
3. UTA 27 de puncte
4. U Cluj 26p
5. Petrolul 25p*
6. Voluntari 21p
7. Dinamo 19p*
8. Poli Iași 18p*
9. Botoșani 17p
10. FCU Craiova 17p*
*echipe care au beneficiat de rotunjirea punctajului în sus.
**Locul 3 din play-off va juca baraj cu câștigătoarea barajului dintre locurile 1 și 2 din play-out pentru un loc în Europa Conference League. Locurile 9 si 10 din play-out retrogradează direct. Locurile retrogradabile 7/8 din play-out joacă baraj cu locurile 3/4 din Liga 2.
Sursa: adevarul.ro