FCSB „tremură“ cu Silkeborg în Conference League: Gâlcă, avertisment pentru echipa lui Becali

FCSB „tremură“ cu Silkeborg în Conference League: Gâlcă, avertisment pentru echipa lui Becali

FCSB, un club dominat de amatorism, s-a „tăiat“ repede în Conference League. Acum, când faza grupelor urmează să ajungă abia la jumătatea drumului, bucureștenii au și depus deja armele.

Costel Gâlcă, un foarte bun cunoscător al fotbalului danez. FOTO: Twitter

Dovadă și faptul că, joi seară, Nicolae Dică va alinia o formație de rezerve, în condițiile în care șapte titulari (Compagno, Coman, Cordea, Tamm, Edjouma, Olaru și Radunovici) au fost lăsați acasă. Ca să fie odihniți pentru meciul capital de duminică, în fața Petrolului, o adversară directă în lupta pentru play-off.

Văzând această situație, dar știind foarte bine și campionatul Danemarcei, de când era la Vejle Boldklub, Costel Gâlcă (50 de ani) a prefațat partida Silkeborg – FCSB din această seară. În dialog cu cei de la sport.ro , Gâlcă a avertizat că FCSB va avea o misiune foarte dificilă, deși întâlnește codașa grupei.

Silkeborg e o echipă dinamică, are un antrenor foarte bun, Kent Nielsen. A construit această echipă dinamică, cu un teren sintetic de foarte bună calitate, foarte rapid. E o formație foarte bună pe tranziție. Cu siguranță, terenul le va crea probleme celor de la FCSB. Silkeborg are o poziționare foarte bună, e o echipă lucrată, cu un antrenor care e de trei ani la ei. FCSB va avea un meci foarte greu cu Silkeborg. Eu sper să câștige FCSB, dar va fi foarte greu pentru că Silkeborg e o echipă destul de bună fizic, tehnic și ca idee de joc“, a fost analiza lui Gâlcă, ultimul antrenor care a cucerit titlul cu FCSB, în 2015.

Florin Tănase a fost căpitanul și golgheterul roș-albaștrilor. FOTO: Arhiva Adevărul

Florin Tănase a fost căpitanul și golgheterul roș-albaștrilor. FOTO: Arhiva Adevărul

Liber de contract, în acest moment, fostul internațional a încercat să găsească niște explicații pentru forma slabă a formației din Berceni, în acest moment. „Au venit mulți jucători noi. Trebuie să se adapteze la stilul de joc și au nevoie de timp. Atât antrenorul, cât și ei. Lotul e numeros, dar nu cred că atât de valoros, pe cât se spune. Din punctul meu de vedere, aveau un lot mai valoros când a început campionatul decât acum“, a adăugat Gâlcă. Într-adevăr, la scurt timp după startul sezonului, FCSB l-a pierdut pe Florin Tănase, golgheterul ei din ultimii ani, care a ajuns în Emirate, la Al-Jazira.

Revenind la Silkeborg, formația daneză are rezultate bune pe plan intern, spre deosebire de FCSB, care se află pe locul 13 din 16 în Superliga. Trupa pregătită de Kent Nielsen (60 de ani) e pe 4 în campionat, cu 19 puncte după 11 etape. Lider e Nordsjælland cu 23 de puncte.

Conference League, etapa a 3-a, joi

Grupa B

Silkeborg – FCSB, ora 19.45, Pro Arena

Anderlecht – West Ham 19.45

Clasament

1. West Ham 2 2 0 0 6-3 6

2. Anderlecht 2 1 1 0 1-0 4

3. FCSB 2 0 1 1 1-3 1

4. Silkeborg 2 0 0 2 2-4 0

Grupa G

Sivasspor – Ballkani 19.45

Slavia Praga – CFR Cluj 22.00, Pro Arena

Clasament

1. Slavia Praga 2 1 1 0 4-3 4

2. Sivasspor 2 1 1 0 2-1 4

3. Ballkani 2 0 1 1 3-4 1

4. CFR Cluj 2 0 1 1 1-2 1

Sistemul de calificare

În Conference League, la finalul fazei grupelor, echipa de pe locul 1 va merge direct în optimi. Echipa de pe locul 2 va juca un play-off cu o adversară care va ocupa poziția a 3-a într-o grupă de Liga Europa. Învingătoarea va merge și ea în optimile Conference League.

Sumele puse în joc în Conference League

*Fiecare victorie: 500.000 de euro

*Fiecare remiză: 166.000 de euro

*Locul 1 în grupă: 650.000 de euro

*Locul 2 în grupă: 325.000 de euro

*Calificarea în primele faze eliminatorii: între 300.000 şi 600.000 de euro

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…

5 VIDEO Cum, mint americanii? / Amănunte greu de digerat despre atentatul cu sute de victime din timpul retragerii americane din Afganistan, negat de Pent…