Federația Română de Box va primi o sponsorizare lunară de 5.000 de euro din partea dr. Fuhrmann

Federația Română de Box va primi o sponsorizare lunară de 5.000 de euro din partea reputatului doctor german Uwe Fuhrmann, specializat în chirurgia mâinii.

De asemenea, forul național va fi sprijinit cu 2.000 de euro pe lună și de compania ExMedica, după cum a anunțat președintele federației, fostul campion mondial Leonard Doroftei, luni, într-o conferință de presă.

''Dr. Fuhrmann sper să aducă în boxul românesc măcar jumătate din mentalitatea sa germană. Se va ocupa personal de consultații, iar pentru că este un fan al sportului românesc va oferi și consiliere medicală'', a declarat Doroftei.

Medicul german a premiat cu sume de bani trei pugiliști de valoare, Paul Andrei Arădoaie (campion european de juniori la cat. 81 kg), Steluța Duța (campioană europeană de senioare la categoria 48 kg) și Mustafa Arsen (vicecampion mondial de tineret la cat. 60 kg).

Fuhrmann este stabilit în România, este membru al Colegiului Medicilor din România și are peste 20.000 de operații la activ.

''Cele două sponsorizări sunt ca o rază de soare pentru boxul românesc, într-o perioadă în care aveam nevoie de sprijin. Sper să fie doar un început pentru noi. Avem box fără cască și maieu, ne înalt nivel, a venit alături de noi și fostul campion mondial Adrian Diaconu, avem o echipă tânără și vrem să le dăm sfaturi tinerilor boxeri pentru a merge către marea performanță'', a mai spus Doroftei.

Doroftei a precizat că federația va efectua unele plăți din banii primiți, pentru a nu mai avea datorii și a putea primi buget de la MTS. ''Dacă vom demonstra că putem construi, că putem face performanță, sponsorii vor veni alături de noi. Vor veni pentru performanțe, nu pentru Doroftei'', a precizat fostul campion mondial.

''Mă bucur să dau o mână de ajutor fostului campion mondial în eforturile sale de a duce boxul românesc pe un loc cât mai înalt. Din experiența mea, știu că anumite accidentări netratate pot curma o carieră promițătoare și doresc să ajut în acest sens. Voi oferi lunar consultații și, dacă este necesar, voi oferi și tratament. Prin experiența și cunoștințele acumulate pot oferi un sprijin sportivilor români să își atingă limita maximă a randamentului și să prevenim accidentările'', a afirmat dr. Fuhrmann. ''E important să sprijinim tinerele talente din sport, ne oferă un sentiment minunat. Ne îndeplinim, în acest fel, și o sarcină față de societate și ajutăm la o colaborare mai bună între popoarele noastre'', a mai spus Fuhrmann.

La rândul său, Mirela Sânpetru, manager și fondator ExMedica, a subliniat că dr. Fuhrmann este unul dintre puținii specialiști din Europa care poate gestiona accidentările cu risc ridicat. ''Mii de pacienți români vor putea beneficia de intervenții specializate'', a precizat Mirela Sânpetru.

Doroftei le-a oferit medicului german și managerului ExMedica mănuși de box cu autograful său.

Adrian Diaconu, fost campion mondial WBC al semigreilor, a afirmat că este alături de Leonard Doroftei ''până la capăt'' și i-a mulțumit Dr. Fuhrmann pentru sprijinul acordat boxului românesc.

''Boxul românesc e, din păcate, la pământ. Dr. Fuhrmann poate ajuta copii talentați să nu pățească ce am pțit eu. Cred că e un început bun pentru boxul românesc'', a spus Diaconu. AGERPRES 


populare
astăzi

1 „Toată criza asta e opera SRI / Nicușor Dan a favorizat prea mult PSD, s-a amestecat prea avid în guvernare / Nu există niciun control asupra serviciilor …

2 Proprietarul: „Au spart cinci uși și patru televizoare” / Două cupluri au închiriat o cabană, apoi au distrus-o

3 „Lovitura cea mai mare pe care o poate primi Sistemul este ca oamenii aceia să se întoarcă de bună voie la Dumbrava. De asta îi este şi mai frică Sist…

4 Băsescu / „Este o cavalcadă a încălcărilor de Constituție și responsabilitatea președintelui e uriașă”

5 Doulă de moarte, meseria care reînvie un rol ancestral: Anca Magyar despre fobia urbană față de sfârșit