Femeia asta e parfum pe lângă expiratele din tabloidele noastre

Paulina Porizkova şi-a făcut cadou o copertă "Vogue" foarte îndrăzneaţă, la 40 de ani de la prima ei apariţie pe coperta revistei.

Modelul a realizat o şedinţă foto lipsită de inhibiţii - înfăţişându-se în toată splendoarea pe coperta ediţiei din Cehia a revistei "Vogue", purtând un body transparent, care lasă totul la vedere. "Exact la 40 de ani de la prima mea apariţie pe coperta din Germania a publicaţiei, pe când aveam 16 ani, am realizat o şedinţă foto nouă. Mulţumesc echipei incredibile din spatele acestui proiect", a scris Paulina pe contul ei de socializare media. "A fost una dintre cele mai amuzante şedinţe foto pe care le-am realizat". Modelul originar din Cehia a primit laude din partea mai multor vedete, printre care şi modelul Elle Macpherson. Paulina a dorit să transmită, cu această ocazie, şi un semnal către conservatorii care critică femeile ce pozează în continuare sexy după o anumită vârstă.

Foto: Getty Images, Vogue

"La 20 de ani, eram admirată când apăream în lenjerie intimă şi primeam mulţi bani pentru asta, toată lumea mă iubea. La 50 de ani, cred că arăt în continuare destul de bine în lenjerie intimă, dar reacţiile nu mai sunt aceleaşi", a spus ea. SURSA: okmagazine.ro


populare
astăzi

1 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

2 LIVE Alegeri SUA / Trump i-a îngropat pe republicani. Democrații preiau controlul în Camera Reprezentanților și Senat, arată rezultatele

3 Lucrare turcească pe viaductul de la Boița, pe autostrada A1...

4 VIDEO Încă o dovadă că „mielul lui Dumnezeu” este un fariseu / Reacția scandaloasă a lui Gigi Becali când a fost întrebat din ce bani și-a luat opt mași…

5 Câți bani iei la pensie în 2026 după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Calcule exacte