Femeie ofițer din Forțele Navale Române, rănită grav de o dronă V-BAT în timpul unui exercițiu în SUA. Cazul, investigat de MApN

O femeie din Forțele Navale Române a fost rănită grav în timpul unui exercițiu de instruire cu o dronă V-BAT, produsă de compania americană Shield AI.

Dronă V-BAT FOTO: X

Dronă V-BAT FOTO: X

Incidentul a avut loc pe 12 mai, pe o ambarcațiune aflată în largul coastelor statului Texas, iar mâna acesteia a fost prinsă în elicea dronei, scrie Reuters .

Femeia, ofițer din Forțele Navale Române, și-a pierdut două degete, iar un al treilea i-a fost fracturat, a declarat pentru Reuters un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării Naționale din România.

Incidentul, care nu fusese relatat anterior, are loc în contextul în care Shield AI încearcă să depășească ani de probleme tehnice și îngrijorări legate de siguranța dronei V-BAT, potrivit unor foști angajați, directori din industrie și investitori, precum și în urma analizării unei plângeri depuse de un avertizor de integritate, a unui proces privind un mediu de lucru ostil și a unor prezentări ale companiei.

Reuters scrie că drona V-BAT s-a prăbușit de peste 50 de ori în ultimele 18 luni, că mai mulți angajați care au ridicat probleme de siguranță au fost concediați și că un avion Cessna, la bordul căruia se aflau un angajat Shield AI și copilul acestuia, a fost nevoit să facă o manevră de evitare pentru a nu intra în coliziune în aer cu o dronă V-BAT.

Shield AI ar fi ascuns, de asemenea, deficiențe tehnice ale dronei V-BAT, care costă aproximativ un milion de dolari, pentru a obține contracte militare, potrivit unei plângeri depuse în luna mai la Biroul Judecătorilor de Drept Administrativ din cadrul Departamentului american al Muncii.

Shield AI a preluat drona V-BAT, destinată utilizărilor militare, după ce a cumpărat compania Martin UAV în 2021. Într-un comunicat transmis agenției, Shield AI a afirmat că are un istoric solid în materie de siguranță și a apărat performanțele dronelor sale, susținând că „incidentele operaționale sunt comune” pentru o dronă precum V-BAT.

"V-BAT rămâne una dintre cele mai testate operațional aeronave VTOL aflate în serviciu în prezent", a transmis compania, adăugând că drona a acumulat 18.000 de ore de zbor din 2019.

Shield AI a susținut că incidentul din 12 mai a fost cauzat de "încălcarea procedurilor de siguranță stabilite, nu de un defect al produsului", fără a preciza despre ce încălcare ar fi fost vorba.

Ministerul român al Apărării a transmis că investighează incidentul și că este prematur să fie trase concluzii privind responsabilitatea sau dacă accidentul putea fi prevenit.

Reprezentanta Forțelor Navale Române, a cărei identitate nu a fost făcută publică, a fost supusă unor operații pentru reatașarea degetelor pe 12 și 16 mai, la University Medical Center New Orleans. Starea ei s-a deteriorat ulterior, iar femeia a fost transferată la Walter Reed National Military Medical Center din Maryland, unde se afla și la 25 mai, potrivit ministerului, care nu a oferit alte detalii medicale.

Forțele Navale Române, care au semnat anul trecut un acord de 30 de milioane de dolari cu Shield AI pentru drone V-BAT, au precizat că respectivul contract rămâne în vigoare.

Shield AI, evaluată la 12,7 miliarde de dolari

Shield AI, evaluată la 12,7 miliarde de dolari într-o rundă de finanțare din martie, condusă împreună cu JPMorgan, a devenit una dintre cele mai importante mize ale Silicon Valley în domeniul tehnologiei de apărare. Compania se prezintă drept un furnizor-cheie de drone și software autonom pentru reînarmarea Pentagonului, în contextul războaielor din Ucraina și Orientul Mijlociu și al tensiunilor tot mai mari cu China în privința Taiwanului.

Shield AI, evaluată la 12,7 miliarde de dolari într-o rundă de finanțare din martie, condusă împreună cu JPMorgan, a devenit una dintre cele mai importante mize ale Silicon Valley în domeniul tehnologiei de apărare. Compania se prezintă drept un furnizor-cheie de drone și software autonom pentru reînarmarea Pentagonului, în contextul războaielor din Ucraina și Orientul Mijlociu și al tensiunilor tot mai mari cu China în privința Taiwanului.

Și alte startupuri din domeniul dronelor au întâmpinat dificultăți în încercarea de a trimite rapid pe câmpul de luptă tehnologii aflate încă în dezvoltare. Reuters a relatat anterior că și alte companii de drone au avut probleme după prăbușiri, iar o serie de teste ale Marinei americane cu nave autonome au eșuat după ce ambarcațiuni fără echipaj s-au lovit între ele.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Primul general român care spune pe bune ce se întâmplă

2 SURSE Lista miniștrilor din Cabinetul Tomac. Cine sunt favoriții pentru portofoliile-cheie în Guvernul propus de Nicușor Dan

3 Țara în care am ajuns să trăim...

4 DOCUMENT Nicușor Dan i-a dat surorii sale, în contul unei datorii, 28.000 de euro din banii donați pentru campania sa electorală / Parchetul General a f…

5 Momentul în care drona a explodat în Portul Constanța, filmat în direct în timpul unei transmisiuni TVR