Ferotrafic-TFI suspendă șase trenuri București-Constanța, acuzând neplata statului

Suspendarea vizează trenurile Intercity cu numerele 11780, 11781, 11782, 11783, 11784 și 11785, toate deservind ruta București-Constanța. Decizia survine chiar la finalul sezonului estival.

Ferotrafic-TFI a subliniat că măsura este determinată de faptul că Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) nu a soluționat problema decontării facilităților de călătorie acordate pasagerilor, în special elevilor și studenților.

Într-un comunicat citat de clubferoviar.ro , compania a explicat:

Măsura este determinată de situația nesoluționată de către ARF, privind decontarea facilităților de călătorie acordate de Ferotrafic-TFI pasagerilor, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Ferotrafic-TFI își îndeplinește obligațiile față de călători și acordă facilitățile de călătorie prevăzute de legislație. În același timp, aceste facilități generează pentru operator costuri care trebuie decontate potrivit cadrului legal aplicabil.

Operatorul a adăugat că asumarea acestor costuri fără o decontare adecvată din partea statului afectează grav situația financiară a companiei și face dificilă continuarea activității în condiții viabile.

Suportarea acestor costuri exclusiv de către operator afectează în mod direct sustenabilitatea financiară a serviciului de transport. În aceste condiții, suspendarea temporară a circulației reprezintă o măsură necesară pentru protejarea capacității societății de a-și desfășura activitatea în condiții sustenabile și, totodată, un semnal privind necesitatea soluționării urgente a situației de către autoritățile competente.

Ferotrafic-TFI și-a exprimat regretul față de impactul acestei decizii asupra călătorilor, insistând că măsura nu este îndreptată împotriva pasagerilor. Compania a solicitat Autorității pentru Reformă Feroviară o soluționare rapidă a situației.

Șase trenuri București-Constanța, suspendate de luni.

Șase trenuri București-Constanța, suspendate de luni. Foto: Arhivă

Problema decontării facilităților pentru transportul elevilor și studenților nu este una nouă pentru Ferotrafic-TFI. Compania, care a început să opereze în mai 2026 și se numără printre operatorii cu contracte de servicii publice semnate pentru perioada 2022-2032, a fost nevoită, conform informațiilor din presa de specialitate, să suporte anterior din fonduri proprii costurile aferente transportului gratuit și reducerilor acordate.

În absența unei decontări eficiente din partea statului, operatorul susține că este constrâns să acopere din veniturile proprii costurile de operare ale trenurilor, fiind totodată obligat să acorde în continuare facilitățile de călătorie prevăzute de legislație. Menționăm că Autoritatea pentru Reformă Feroviară are alocat pentru anul 2026 un buget de aproximativ 2,2 miliarde de lei din fonduri de stat, o parte semnificativă fiind destinată subvenționării facilităților de călătorie pentru elevi și studenți.

Explorează subiectele:

Trenuri Ferotrafic-TFI ARF


Citește și:

populare
astăzi

1 Surprize-surprize! / Cum a încercat socrul lui Călin Georgescu să-l scape de dosarul de la DIICOT

2 De citit / Ascensiunea generalului Pleșa, omul din umbra marilor achiziții militare

3 Ce testează exercițiul MOBEX / Armata cheamă rezerviștii din Capitală și Ilfov

4 Lovitură de teatru? Intoxicare? / George Simion ar fi interceptat în dosarul Fănel Bogos, afirmă Ninel Peia

5 ALERTĂ O navă a fost lovită de o dronă în apropierea platformei „Pescăruș”, care aparține Petrom / ANR: Comandantul e rănit, 13 membri ai echipajului …