Ferrari readuce designul victorios al lui Michael Schumacher pentru un omagiu la Monza
Circuitul de la Monza va fi, așadar, scena unui tribut emoționant adus campionului care a dominat Formula 1, consolidându-și statutul de legendă în culorile "Căluțului Cabrat". Omul-cheie în renașterea Ferrari la începutul mileniului, Schumacher s-a angajat la echipa din Maranello în urmă cu trei decenii.
Potrivit informațiilor publicate de cotidianul francez „L'Equipe”, monoposturile actuale ale Scuderiei, pilotate de Charles Leclerc și Lewis Hamilton, vor beneficia de o livrea specială. Acestea vor fi vopsite în culorile monopostului F310 din 1996, prima mașină condusă de Michael Schumacher sub steagul Ferrari. În semn de recunoștință pentru cele șapte titluri mondiale câștigate de german, șapte stele vor fi pictate pe aripa față a bolizilor, iar inițialele "M" și "S" vor fi inscripționate pe capota motorului. Mai mult, piloții Ferrari vor purta combinezoane concepute special pentru Grand Prix-ul de la Monza.
Alegerea circuitului de la Monza pentru acest omagiu nu este întâmplătoare. „Templul vitezei” a fost scena a cinci victorii ale lui Michael Schumacher în timpul carierei sale în Formula 1, toate obținute la volanul unui monopost Ferrari. Această cursă marchează nu doar 30 de ani de la angajarea sa, ci și 20 de ani de la ultima sa victorie pentru echipa italiană. În perioada petrecută la Ferrari, Schumacher a obținut 72 de victorii, un record absolut la acea vreme pentru un pilot la o singură echipă, depășit ulterior de Lewis Hamilton cu 84 de victorii la Mercedes.
Pe lângă modificările vizuale ale mașinilor de concurs, Ferrari a pregătit o expoziție inedită. Trei dintre monoposturile legendare pilotate de Schumacher – F310 (din 1996), 248 F1 (din 2006) și F2002 – vor fi expuse pe circuit. Spectatorii vor avea parte și de un moment special, deoarece foștii piloți Ferrari, Rubens Barrichello și Sebastian Vettel, vor urca la volanul acestor mașini istorice pentru un tur de onoare.
Acest tribut aduce în atenție cariera strălucitoare a lui Michael Schumacher, dar amintește și de drama personală prin care a trecut. Pe 29 decembrie 2013, el a suferit un grav accident la schi în stațiunea Méribel din Alpii francezi. Pilotul a ieșit de pe pârtie într-o zonă marcată cu zăpadă adâncă, s-a împiedicat de o stâncă acoperită de zăpadă și s-a lovit violent cu capul de o altă stâncă. Deși purta o cască de protecție care a atenuat parțial impactul, lovitura a fost extrem de puternică. În urma accidentului, Schumacher a intrat în comă și nu a mai fost văzut în public de aproape un deceniu.
Explorează subiectele:

