Fifor: Teodorovici, o prezenţă exotică în viaţa politică românească; e nevoie şi de astfel de oameni impetuoşi

Senatorul PSD Mihai Fifor susţine că este nevoie de "oameni impetuoşi" în politica românească, aşa cum este Eugen Teodorovici, precizând că nu este supărat pe acesta, deşi are un temperament "vulcanic" şi uneori "un limbaj colorat".

"Nu am avut un schimb de replici cu domnul Teodorovici. Nici nu aş fi avut cum, pentru că eu deja plecasem către casă, când înţeleg că domnul Teodorovici a avut, aşa, un moment impetuos, căutându-mă prin partid într-un anume fel. E stilul exotic de a face politică al domnului Teodorovici. N-aş spune că e un cuvânt exotic în PSD. Aş vrea ca de acum încolo PSD să arate aşa cum trebuie, o organizaţie extrem de serioasă cu oameni competenţi care au lucruri foarte bune de făcut pentru ţară. E absolut necesar ca pe eşicherul politic stânga românească să se revigoreze şi să arate că are proiecte viabile pentru români şi pentru România", a afirmat Fifor, miercuri, la Senat.

El a menţionat că se află în relaţii de "colegialitate" cu Eugen Teodorovici.

"Eugen Teodorovici este un temperament vulcanic, ştim cu toţii lucrul acesta. Şi atunci când se supără aşa rău, rău, are un limbaj colorat. Nu mă pot supăra pe domnul Teodorovici. E o prezenţă exotică în viaţa politică românească şi e de apreciat lucrul acesta, pentru că e nevoie şi de oameni impetuoşi, aşa cum este Eugen Teodorovici câteodată. Altminteri îl respect, ca şi coleg, şi sunt absolut convins că rămânem în această echipă mare care este PSD", a adăugat Fifor.

Potrivit unor informaţii apărute în spaţiul public, Eugen Teodorovici ar fi avut o reacţie dură la adresa lui Mihai Fifor, marţi seara, după ce acesta ar fi declarat în presă că Teodorovici ar fi demisionat din funcţia de preşedinte executiv al PSD. AGERPRES


populare
astăzi

1 „O armă iraniană puternică” / Cum au fost uciși cei șase militari americani într-un atac al Iranului

2 VIDEO Imagini care dau fiori... / Priviți ce ține Iranul sub munți!

3 Foarte interesante amănunte... / Schimbare importantă de strategie a Iranului în războiul cu SUA și Israel

4 VIDEO Gest disperat al președintelui Emiratelor Arabe Unite, șeicul Mohamed bin Zayed Al Nahyan

5 VIDEO Băsescu / „Dacă se ratează asta, Teheranul nu va mai putea fi oprit”