Fiica exploratorului francez mort în implozia submersibilului: „I-am dat mesaj duminică, dar nu mi-a răspuns“. Când l-a văzut ultima dată

Fiica exploratorului francez mort în implozia submersibilului: „I-am dat mesaj duminică, dar nu mi-a răspuns“. Când l-a văzut ultima dată

Fiica exploratorului francez Paul-Henri Nargeolet, una dintre cele cinci persoane care au murit în submersibilului Titan, în Oceanul Atlantic, a transmis un mjesaj emoționat înainte de a se anunța decesul tatălui ei.

Exploratorul francez se afla în submersibilul care a făcut implozie în Atlantic FOTO Profimedia

Indiferent dacă se află într-un submarin sau pe Titanic, știu că îi place unde este. În orice caz… este fericit acolo unde este… Asta e liniştitor", a spus Sidonie Nargeolet, în vârstă de 39 de ani.

Aceasta a declarat joi, înainte de a fi anunțat decesul echipajului din submersibilul Titan, că tatăl ei era foarte pasionat de Titanic. „Știu că acum se află în locul în care și-ar fi dorit să fie”, a spus ea.

Colegii lui Paul-Henri Nargeolet îl descriu ca fiind un expert de frunte al Titanicului, cu peste 35 de scufundări la epavă la activ după o carieră de două decenii în marina franceză, potrivit The Independent.

Fiica sa a declarat că a aflat despre accident luni, când a primit un mesaj text de la soția tatălui său, care spunea că acesta ar fi trebuit să se întoarcă duminică la ora 18:00.

Am plâns mult”, a transmis ea. Sidonie își văzuse ultima dată tatăl cu puțin înainte de Crăciunul de anul trecut, în Andorra.

Mi-a trimis un mesaj cu o săptămână înainte (de a se urca în submersibil) în care îmi spunea că vremea a fost proastă, așa că nu au putut să coboare, dar că a fost o atmosferă minunată. I-am trimis un mesaj duminică, de Ziua Tatălui, dar nu mi-a răspuns", a mărturisit ea.

Sidonie Nargeolet a spus că tatăl ei a făcut prima sa călătorie la epavă Titanicului în 1987. La una dintre călătorii, cu o altă navă operată de OceanGate Expeditions, cu sediul în SUA, el i-a spus că nu era sigur că se va întoarce în siguranță, deși în cele din urmă a reușit.

Resturile găsite în Atlantic sunt de la submersibilul dispărut

Resturile descoperite în Atlanticul de Nord, în apropierea locaţiei unde se află epava transatlanticului Titanic, aparțin batiscafului dispărut. Compania OceanGate a publicat un comunicat joi seară, 22 iunie, în care confirmă pierderea echipajului submersibilului Titan.

Submersibilul Titan s-a scufundat duminică spre epava Titanicului având la bord 5 persoane şi dispunând de rezerve de oxigen pentru 96 de ore.

La bord se află cinci oameni: miliardarul britanic Hamish Harding, omul de afaceri britanic Shahzada Dawood, fiul acestuia, Suleman Dawood, directorul executiv și fondatorul OceanGate, Stockton Rush, cu sediul în SUA, și pilotul francez al submersibilului, Paul-Henri Nargeolet.

Paza de coastă americană prevăzuse că rezerva de aer din navă se va termina joi la ora 12.08.

Nave, avioane și ambarcațiuni subacvatice din mai multe țări au fost trimise în zonă, salvatorii căutând o parte îndepărtată a Oceanului Atlantic de peste două ori mai mare decât statul american Connecticut, în ape cu adâncimea de 4.020 m.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

5 Rusia susține că Kim Jong-un va fi asasinat