Finanțele alocă 500 milioane lei pentru programul Prima casă

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a aprobat alocarea rezervei nerepartizate de 500 milioane lei pentru acordarea de garanții în anul 2017, pentru asigurarea continuității Programului 'Prima casă' la solicitarea Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, se arată într-un comunicat al instituției remis, joi, AGERPRES.

Plafonul rămas nealocat, în sumă de 500 de milioane lei, a fost repartizat Piraeus Bank, OTP Bank, BCR, ING, Bancpost, Raiffeisen Bank, BRD, CEC Bank și Leumi Bank, luându-se în considerare gradul de utilizare a plafoanelor alocate finanțatorilor până la data de 7 iunie 2017.

'Prin Hotărârea de Guvern nr.80/2017 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr.717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului "Prima casă" pentru anul 2017 s-a aprobat alocarea unui plafon total al garanțiilor pentru creditele destinate achiziției/construcției de locuințe în cadrul Programului în sumă totală de 2,5 miliarde lei. Din plafonul total al garanțiilor pentru anul 2017, în data 9 martie 2017 suma de 2 miliarde lei a fost pusă la dispoziția finanțatorilor participanți în Program, diferența de plafon de 500 milioane lei urmând să fie alocată ulterior în funcție de gradul de utilizare a plafoanelor alocate', informează MFP.

Instituția precizează că în cursul anului 2017, conform prevederilor art.3 alin. (29) din Anexa nr.1 la H.G. nr.717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului Prima Casă, cu modificările și completările ulterioare, FNGCIMM este autorizat să evalueze cel puțin trimestrial modul de utilizare de către finanțatori a plafoanelor alocate și să efectueze realocări între finanțatori în funcție de gradul de utilizare a plafoanelor alocate, cu acordul prealabil al Ministerului Finanțelor Publice.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Operațiunea secretă prin care „Numărul 14”, cea mai grea brățară dacică, a fost recuperată din Cehia

2 El este atacatorul din Cracovia

3 Bani de la stat pentru îngrijirea părinților: condiția legată de serviciu

4 Haos în PSD pe tema reformei / partidul vrea desființarea forțată a tuturor comunelor sub 3.000 de locuitori, dar și a orașelor care au scăzut sub prag…

5 Scandal și amenințări în PSD: Claudiu Manda își pune miniștrii la punct cu demiteri