Firea a numit-o șefa CA la Spitalul Filantropia pe fosta consilieră a lui Gabi Oprea: 26 de ani, nicio expertiză pe Sănătate

Alexandra Dobre (26 de ani), fostă consilieră personală a lui Gabriel Oprea și Nicolae Onțanu, fără nicio experiență în sănătate, a fost numită de primarul Capitalei, Gabriela Firea, în funcția de președinte al Consiliului de Administrație al Spitalului Filantropia, scrie  Libertatea . Potrivit sursei citate, numirea Alexandrei Dobre  ar fi determinat o revoltă  a angajaților spitalului. 

La 26 de ani, fostă consilieră a lui Nicolae Onțanu și a lui Gabriel Oprea, Alexandra Dobre, ocupă 4 poziții în instituțiile subordonate Primăriei și Consiliului General: director general al Centrului pentru Seniori al Municipiului București; membru în CA de la Spitalul de Copii Gomoiu; președintele CA de la Spitalul Filantropia; membru în CA la Societatea Service Ciclop SA, firmă deținută de Consiliul General al Municipiului București. 

În trecut, ea a fost director general al Centrului Cultural Nicolae Bălcescu, din subordinea Primăriei Sectorului 4 (2016-2018) și consilier personal pentru doi miniștri: Elisabeta Lipă (MTS, 2016) și Gabriel Oprea (MAI, 2014-2015), pe când avea 21 de ani. 

Angajații Spitalului Filantropia au ieșit marți pe holuri, așteptând să discute cu directoarea tuturor spitalelor Primăriei, trimisă de urgență de Gabriela Firea la Filantropia ca să medieze conflictul, scriu jurnaliștii de la Libertatea. Personalul spitalului ar fi îngrozit de deficiențele în aprovizionarea cu materiale sanitare și medicamente, provocate, spun ei, de amatorismul conducerii. 

Spitalul Filantropia din Capitală este cea mai mare și mai performantă maternitate din sudul țării, 5.200 de femei născând aici în anul 2018.
Citește integral în  Libertatea .



populare
astăzi

1 Schimbări majore la pensii, ajutoare și contracte de muncă din 2026

2 Drumul Széchenyi, șoseaua legendară din Cazane înghițită de Porțile de Fier

3 Rareș Bogdan cere parlamentarilor să voteze uniformele obligatorii: „Școala nu este o paradă de modă”

4 Presa din Grecia, revoltată după afirmația ambasadoarei SUA legată de România / „Replica lui Guilfoyle care a înghețat cina de la Atena”

5 WSJ aruncă bomba / Ambasadoarea SUA la Atena ar fi revendicat debarcarea guvernului Bolojan