Firea susţine că Nicuşor Dan a trimis târziu cererea pentru subvenţie la Guvern; PMB contrazice acuzaţiile

Firea susţine că Nicuşor Dan a trimis târziu cererea pentru subvenţie la Guvern; PMB contrazice acuzaţiile

Senatorul PSD Gabriela Firea, fost primar general al Capitalei, susţine că actual edil, Nicuşor Dan, ar fi trimis târziu la Guvern cererea de ajutor pentru subvenţionarea căldurii şi că solicitarea ar fi fost scrisă greşit, Primăria Capitalei arătând însă că cererile pentru sprijin ar fi fost făcute în mod repetat, atât verbal, cât şi în scris.

"Nicuşor Dan i-a lăsat pe bucureşteni fără ajutor de la Guvern pentru căldură din această iarnă! Facturile vor fi mari pentru că Nicuşor Dan a trimis târziu şi scrisă greşit cererea către Guvern. Capitala nu se află pe lista localităţilor care au primit bani din fondul de rezervă al Guvernului. Doar locuitorii din 31 de oraşe vor răsufla uşuraţi la iarnă, nu şi bucureştenii", a scris Firea, vineri, pe Facebook.

Potrivit acesteia, cererea de ajutor din fondul de rezervă al Guvernului ar fi fost trimisă de Nicuşor Dan "cu doar o zi înainte" de şedinţa în care au fost aprobate sumele şi "era complet greşită". În acest sens, Firea precizează că Nicuşor Dan a cerut 968 de milioane de lei în avans pentru acoperirea creşterii la energia termică.

"Total greşit şi de neluat în seamă de specialiştii din ministere. Legal, pot fi ceruţi bani din fondul de rezervă al Guvernului doar pentru restanţe sau plata în avans a gazelor. Aşa cum am făcut eu în ultimele două-trei ierni. Niciun Guvern nu va plăti pentru estimări sau sume scoase din burtă. Nicuşor Dan declară, în documentul oficial, că nu sunt restanţe şi nici gaze de plătit în avans. Acesta e motivul pentru care Bucureştiul a primit zero lei ajutor financiar, iar bucureştenii vor scoate bani din buzunar pentru a acoperi tarifele crescute la gigacalorie. Facturile vor fi duble şi încă nu s-a aprobat creşterea tarifului de distribuţie a căldurii", a adăugat ea.

Primăria Capitalei prezintă, într-un comunicat de presă, demersurile făcute pentru a obţine de la Guvern sprijin pentru subvenţionarea căldurii furnizate bucureştenilor.

- 1 noiembrie, solicitarea a fost făcută verbal, de către primarul general al Capitalei, la videoconferinţa cu prim-ministrul;

- 2 noiembrie, solicitarea a fost făcută în scris către premier, prin intermediul Asociaţiei Municipiilor din România;

- 4 noiembrie, solicitarea a fost reiterată verbal într-o discuţie a primarului general cu premierul;

- 5 noiembrie, solicitarea a fost reiterată, prin intermediul Asociaţiei Municipiilor din România, către Ministerul Finanţelor, într-un tabel centralizator pentru toate municipiile, solicitat de Ministerul Finanţelor;

- 10 noiembrie, solicitarea a fost reiterată către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Ministerul Afacerilor Interne şi către prefectul municipiului Bucureşti, la solicitarea prefectului.

"Precizăm că, la solicitarea prim-ministrului, am împărţit solicitarea de sprijin financiar în necesar pentru noiembrie - decembrie 2021 şi necesar pentru ianuarie - iunie 2022. Întrucât facturile pentru lunile noiembrie şi decembrie 2021 urmează a fi plătite în lunile ianuarie şi februarie 2022, întreaga solicitare a Primăriei Municipiului Bucureşti vizează un sprijin financiar pentru anul 2022", se mai arată în comunicat.

Pe 11 noiembrie, Nicuşor Dan anunţa că PMB a solicitat Guvernului acoperirea unei sume de 920 de milioane de lei, reprezentând diferenţa dintre subvenţia care ar trebui plătită în acest an şi cea de anul trecut.

"A existat o solicitare din partea Ministerului Afacerilor Interne, prin intermediul prefecturilor, către toate primăriile şi am dat şi noi acest răspuns. A fost un demers semi-oficial acea discuţie pe care am avut-o prin intermediul Asociaţiei Municipiilor cu prim-ministrul. În urma acelei discuţii, fiecare dintre primării şi-a trimis necesarul pentru acoperirea subvenţiei şi această discuţie a fost realizată ieri prin acest circuit, prin primărie, prefectură, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Dezvoltării şi am solicitat diferenţa de subvenţie, care rezultă din: preţul de 380 de lei, azi, faţă de 195 de lei pe gigacalorie anul trecut - preţul de producţie. Deci, am făcut o diferenţă între care a fost subvenţia pe care ar trebui să o plătească primăria anul acesta, la preţul de anul acesta, şi care a fost subvenţia pe care am plătit-o efectiv iarna trecută. Şi diferenţa aceasta este 920 de milioane de lei. Şi aceasta este solicitarea pe care am făcut-o oficial ieri", a precizat edilul general în cadrul unei conferinţe de presă. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ucrainenii și-au demonstrat din nou superioritatea, au găsit călcîiul lui Ahile al rușilor”

2 ULTIMA ORĂ S-a instalat panica? Rusia şi-a mutat avioanele şi elicopterele din Crimeea!

3 Șeful tătarilor din Crimeea după „sabotaje”: „Podul de peste strâmtoarea Kerci este foarte jignit că trebuie să stea la coadă”

4 ULTIMA ORĂ Conducerea rusă a Crimeei a părăsit peninsula în urma unui apel venit de la Moscova

5 Rușii pregătesc măcelul? / Transporturi uriașe de rachete și sisteme S-300 către Ucraina