Firma Black Cube susține că avea acordul autorităților române pentru activitățile din țara noastră

Curtea de Apel București (CAB) a decis, marți, să reducă la 20 de zile durata arestării preventive în cazul celor doi angajați ai firmei israeliene Black Cube, Weiner Ron și Geclowicz David, inculpați în dosarul de hărțuire a procurorului șef al DNA, Laura Codruța Kovesi.

Într-o declarație acordată publicației The Times of Israel, firma Black Cube a salutat decizia justiției și a subliniat că activitățile sale în România au fost efectuate cu permisiunea autorităților de la București.

"Nu există niciun dubiu că Black Cube a acționat în România în concordanță cu legea, cu autorizația și permisiunea de la cel mai înalt nivel", a citat publicația amintită. "Vom lua toate măsurile necesare pentru a-i aduce acasă pe Ron și David', a mai scris firma israeliană referindu-se la cei doi angajați ai săi, Ron Weiner si David Gelcowicz.

Aceștia au fost reținuți pe 3 aprilie de procurorii DIICOT, ei fiind arestați în aceeași zi pentru 30 de zile, în urma unei decizii a Tribunalului București. Ulterior, cei doi israelieni au făcut contestație la Curtea de Apel București.

CAB a admis contestațiile celor doi israelieni și le-a redus de la 30 de zile la 20 de zile (3 aprilie — 22 aprilie) perioada în care vor sta în arest preventiv, decizia fiind definitivă.

AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Protestul AUR / Mulțimea se mută la Arestul Central

2 Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”

3 Centrala de apartament poate aduce amenzi uriașe și dosar penal

4 VIDEO Aproape 20 de milioane de dolari ascunși în păduri și depozite zguduie Fidesz / Banii, pitiți de un fost ministru al Guvernului Orban, găsiți de a…

5 Risc de securitate / 34 de instituții românești au cumpărat sisteme video rusești