Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, speră să câștige în următoarele șase luni bătălia cu autoritățile britanice

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, speră să câștige în următoarele șase luni bătălia cu autoritățile britanice

Fondatorul organizației WikiLeaks, Julian Assange, și-a exprimat joi speranța că va câștiga în următoarele șase luni bătălia cu autoritățile britanice, ceea ce i-ar permite să părăsească ambasada Ecuadorului de la Londra fără a fi extrădat în SUA, informează vineri AFP.

''Cred că în următoarele șase luni vom câștiga. Aceasta va fi o victorie istorică'', a declarat cetățeanul australian în timpul unei conferințe video organizate pentru un centru de studii din Quito, din clădirea ambasadei Ecuadorului de la Londra, unde Assange locuiește izolat de circa 5 ani de zile.

''Dacă nu voi câștiga, atunci voi ieși de aici și voi merge într-o închisoare britanică pentru alți zece ani, unde voi avea de răspuns la acuzații ridicole (...) și unde va trebui să lupt împotriva extrădării mele spre SUA'', a continuat el.

Julian Assange ar putea fi urmărit în SUA pentru publicarea de WikiLeaks a unor documente militare și diplomatice confidențiale.

În mai, justiția suedeză a abandonat definitiv urmărirea pentru viol ce îl viza pe australianul de 45 de ani și a ridicat mandatul de arest european ce în viza în acest cadru.

Cu toate acestea, Julian Assange nu a putut părăsi clădirea diplomatică din Londra a Ecuadorului, unde s-a refugiat din iunie 2012, poliția britanică anunțând că este în continuare ''obligată'' să-l aresteze, pentru că a încălcat condițiile de eliberare pe cauțiune din Marea Britanie.

''Adevărata bătălie începe acum'', a mai afirmat Julian Assange din ambasadă, exprimând în continuare temeri cu privire la manevre menite să-l extrădeze spre SUA, nu de către Suedia, ci de către autoritățile britanice.

La rândul lor, SUA refuză și la această oră să confirme oficial dacă o procedură judiciară a fost deschisă sau nu împotriva lui Julian Assange. Potrivit presei americane, autoritățile judiciare ar pregăti un dosar de acuzare împotriva lui Assange.

De asemenea, autoritățile britanice refuză în continuare să spună dacă au primit din partea SUA o cerere oficială de extrădare a lui Assange.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…