Forţele aeriene britanice au interceptat avioane ruse în zona Mării Baltice de două ori în 48 de ore

Avioane militare britanice au interceptat de două ori în două zile avioane ruseşti în zona Mării Baltice, a anunţat joi Ministerul Apărării de la Londra, potrivit Reuters.

Astfel, miercuri mai multe avioane Typhoon au fost trimise pentru a intercepta două avioane ruse de vânătoare SU-27 şi un avion IL-22 şi le-au escortat către Rusia.

În ziua anterioară, marţi, avioane britanice Typhoon au decolat de la baza aeriană Ämari din Estonia ca răspuns la zborul a două avioane ruse SU-27 şi a unui aparat IL-22 de-a lungul coastei baltice, către enclava rusă Kaliningrad.

În luna aprilie, Marea Britanie a preluat de la Germania comanda misiunii NATO de poliţie aeriană în zona Mării Baltice.

''Suntem decişi să apărăm frontierele NATO şi ne vom sprijini aliaţii în descurajarea oricăror ameninţări'', a declarat secretarul de stat pentru forţele armate, Mark Lancaster. AGERPRES


populare
astăzi

1 Asta e lumea în care am ajuns să trăim?

2 VIDEO Priviți, asta e lumea în care am ajuns să trăim...

3 „I-o fi luat Dumnezeu mințile?” / CTP îl critică pe Nicușor Dan pentru declarațiile despre numirile șefilor marilor parchete

4 „Nu apare în sistem și, neapărând în sistem, nu putea să fie pe nicio listă” / Explicațiile MAE în cazul fiicei lui Victor Ponta

5 „Cine v-a permis să transformați Orientul Mijlociu într-o zonă de război?” / Unul dintre cei mai respectați miliardari din Golf îl atacă pe președintele…