Forţele israeliene au lansat, din eroare, proiectile către un avion civil israelian pe Înălţimile Golan

Forţele israeliene desfăşurate în zona Înălţimilor Golan au tras din eroare asupra unui avion civil israelian pe care l-au confundat cu un avion inamic despre care au crezut că se infiltrase dinspre Siria, transmite dpa.

Considerând că avionul respectiv reprezenta o ameninţare iminentă, forţele israeliene de la sol au lansat proiectile către acesta până şi-au dat seama că este vorba despre un avion israelian, a explicat o purtătoare de cuvânt a armatei Israelului.

Nu au fost raportate persoane rănite în urma acestui incident.

Pilotul implicat în incident a declarat pentru site-ul de ştiri Ynet că s-a aflat ''la un metru şi jumătate de dezastru''. El a spus că a simţit o izbitură în una dintre aripile avionului şi că iniţial a crezut că aeronava a fost lovită de o pasăre, după care a observat că avionul pierdea combustibil.

''Acesta este un incident grav care este analizat'', a adăugat purtătoarea de cuvânt a armatei israeliene.

Înălţimile Golan - zonă bogată în resurse de apă - au fost cucerite de statul evreu de la Siria în 1967. Israelul a anexat teritoriul în 1981, deşi suveranitatea statului evreu asupra Înălţimilor Golan nu a fost recunoscută internaţional.

În martie acest an, preşedintele american Donald Trump a semnat la Casa Albă, în prezenţa premierului israelian Benjamin Netanyahu, decretul prin care recunoaşte oficial suveranitatea Israelului asupra Înălţimilor Golan. AGERPRES


populare
astăzi

1 România atinge 1.500 km de drumuri rapide, însă regiuni întregi rămân izolate

2 Justiția PSD / Curtea de Apel sugerează că Silviu Răzvan Avram ar fi putut fi forțat să meargă cu familia în sejururile de lux din Creta

3 Hidroelectrica scumpește curentul din octombrie: cu cât cresc facturile

4 Ucraina la schimb pentru Iran / Miza secretă a vizitei șefului CIA la Moscova

5 Motoarele termice nu mai dispar în 2035: UE cedează presiunilor industriei auto