Forțele rusești au suferit efectele „fratricidului electronic” în primele zile ale invaziei în Ucraina

Forțele rusești au suferit efectele „fratricidului electronic” în primele zile ale invaziei în Ucraina

La începutul invaziei sale în Ucraina, Rusia a folosit cu mare impact mijloacele războiului electronic, însă a fost obligată să renunțe la ele pentru că au afectat comunicațiile propriei armate, se arată într-un raport al centrului de reflecție Royal United Services Institute (RUSI).

Rusia are capacități avansate pentru război electronic FOTO Arhivă

Cu toate că Rusia a bruiat cu succes radarele aviației și comunicațiile ucrainene, perturbările au devenit în scurt timp o problemă pentru trupele ruse care s-au confruntat de la început cu dificultăți privind transmiterea informațiilor pe câmpul de luptă.

„Fratricidul electronic” la care a apelat Rusia a fost prea mult pentru trupele rusești pentru că le perturba considerabil propriile comunicații.

La finele primei săptămâni de la invazie, forțele terestre rusești nu mai aveau capacitatea de a comunica în mod eficient, ceea ce „a devenit o mai mare amenințare la adresa operațiunii ruse decât sistemele de rachete sol-aer” astfel că au început să-și diminueze drastic astfel de atacuri după primele două zile, se arată în raportul RUSI.

Inițial, bruiajul Rusiei asupra sistemelor de comunicații ucrainene a avut un impact devastator validând investiția masivă a Moscovei în războiul electronic.

În general, sistemele rusești de război electronic „s-au dovedit de fapt extrem de eficiente", a declarat pentru Insider Nick Reynolds, coautor al studiului RUSI.

„În prima săptămână a invaziei, războiul electronic rusesc, folosind echipamente de bruiaj și momeli aeriene E-96M, a fost foarte eficient în perturbarea” sistemelor de apărare aeriană terestre ale Ucrainei, se arată în raportul RUSI.

Bruiajul rusesc a perturbat grav bateriile ucrainene de rachete sol-aer S-300 și SA-11 la nord de Kiev. Totodată, Rusia a lansat atacuri extinse cu rachete balistice și de croazieră asupra radarelor cu rază lungă de acțiune și a bateriilor antiaeriene ale Ucrainei.

În urma lor, apărarea antiaeriană terestră a Ucrainei a fost atât de afectată încât flota sa de avioane de luptă MiG-29 și Su-27, depășită numeric, a trebuit să își asume responsabilitatea principală pentru protejarea spațiului aerian.

Vulnerabilitatea comunicațiilor rusești în Ucraina

În același timp, pe măsură ce înaintarea Rusiei a început să se împotmolească, trupele rusești au constatat că nu aveau „niciun plan coerent de comunicații", se mai arată în raportul RUSI.

Unitățile rusești nu dispuneau de operatori radio calificați și nici de chei de criptare pentru a descifra comunicațiile codificate. O parte din stațiile radio aveau componente ieftine de fabricație chineză care le făceau vulnerabile la bruiajul ucrainean. Unitățile mobile rusești de apărare antiaeriană - care trebuiau să țină pasul cu coloanele blindate – au suferit blocaje din cauza comunicațiilor slabe.

Rezultatul a fost că ofensiva electronică a Rusiei a avut un efect de bumerang.

Capacitățile de război electronic, care au fost inițial foarte eficiente în degradarea sistemelor de rachete sol-aer ucrainene (SAM) au cauzat, de asemenea, probleme serioase de fratricid electronic și, astfel, au agravat la un nivel critic defecțiunile comunicațiilor între elementele forțelor terestre rusești", se arată în raportul RUSI.

Reducerea ofensivei electronice „a permis sistemelor SAM ucrainene recent relocate să își recâștige o mare parte din eficacitate, deși a fost nevoie de timp pentru a repara sau a se adapta la o mare parte din daunele suferite de sistemele radar cheie pentru avertizare timpurie și de ghidare a rachetelor cu rază lungă de acțiune", se arată în raport.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Un text dur și fără perdea despre ce se întâmplă acum în Ucraina și în „lumea civilizată”

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Dezvăluiri despre culisele unor negocieri secrete care ar fi putut termina demult războiul din Ucraina / Putin și Zelenski au fost dispuși să ia în cons…

4 Hărți care dau fiori / Victoria Rusiei în Ucraina ar avea consecințe devastatoare pentru apărarea NATO. România, printre țările aflate în pericol

5 Foarte interesante amănunte...