Fostă conducere a Spitalului Caracal, trimisǎ în judecatǎ pentru cum a distribuit sporul de pandemie

Fostă conducere a Spitalului Caracal, trimisǎ în judecatǎ pentru cum a distribuit sporul de pandemie

Fostul manager al Spitalului Municipal Caracal și cel care a ocupat funcția de director financiar-contabil în cadrul instituției au fost trimiși în judecată de DNA, fiind acuzați de o serie de ilegalități cu fonduri europene.

Direcția Națională Anticorupție FOTO Arhivă

Este vorba de Dumitru-Liviu Radu și Marian Mitran, ambii acuzați de abuz în serviciu, fals intelectual și complicitate, sub forma participației improprii, la folosirea sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete. „În perioada decembrie 2020 – martie 2021, în contextul aprobării unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, inculpatul Radu Dumitru Liviu împreună cu inculpatul Mitran Marian ar fi întreprins mai multe demersuri pentru obținerea în mod ilegal a unor fonduri europene, sub forma unor stimulent de risc, și ulterior au dispus în mod abuziv de sumele respective.

În conformitate cu dispozițiile legale, în vigoare în acea perioadă, putea beneficia de stimulentul de risc întreg personalul medical, medico-sanitar şi auxiliar sanitar din cadrul furnizorilor de servicii medicale aflaţi în relații contractuale cu casele de asigurări de sănătate, cum a fost și Spitalul Municipal Caracal, cu condiția ca aceste persoane să fi activat în timpul stării de urgenţă și să fi avut în evidenţă sau sub tratament pacienţi suspecţi sau confirmaţi cu COVID-19, ori dacă persoanele respective au fost confirmate cu COVID-19 în urma activităţii desfăşurate.

Concret, în contextul de mai sus, cei doi inculpați ar fi întocmit și semnat mai multe documente în care ar fi fost inserate date care nu ar fi corespuns realității, pe care ulterior le-ar fi înaintat către Casa Națională de Asigurări de Sănătate în vederea decontării.

Aceste demersuri ar fi avut ca urmare obținerea pe nedrept de către Spitalul Municipal Caracal a sumei de 740.000 lei din fonduri europene.

Ulterior, din suma obținută în mod ilegal, inculpații Dumitru-Liviu Radu și Marian Mitran ar fi dispus în mod abuziv plata către 136 de persoane a unor stimulente de risc nedatorate, în valoare totală de 326.250 lei.

În aceeași perioadă, cu încălcarea prevederilor legale, inculpatul Radu Dumitru Liviu nu ar fi dispus acordarea stimulentelor de risc (în valoare totală 45.000 lei) pentru un număr de 19 persoane îndreptățite să intre în posesia lor”, arată DNA .

În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra mai multor bunuri imobile ce aparțin inculpaților, au mai transmis procurorii.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 După America Express, copiii Andreei Esca fac din nou echipă la Antena 1. Alexia Eram: „M-am simțit foarte bine la filmări”

3 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

4 Voi vedeți ce se întâmplă în Polonia?

5 „Ar fi primul val al ofensivei”