Fostul director de campanie al preşedintelui Trump a pledat nevinovat la tribunalul din Manhattan

Fostul director de campanie al preşedintelui Trump a pledat nevinovat la tribunalul din Manhattan

Fostul director de campanie al preşedintelui american Donald Trump, Paul Manafort, aflat deja în închisoare pentru deturnarea de fonduri, a pledat joi nevinovat la acuzaţiile de fraudă bancară şi falsificare de documente, a anunţat biroul procurorului din Manhattan, relatează AFP.

Paul Manafort, 70 de ani, care a fost una dintre persoanele inculpate de procurorul special Robert Mueller, responsabil cu ancheta privind implicarea Rusiei în scrutinul prezidenţial din 2016, a sosit la tribunalul din Manhattan încătuşat, purtând uniformă albastră de deţinut.

El a fost inculpat pentru 16 capete de acuzare suplimentare de către statul New York pe 13 martie, în aceeaşi zi în care a fost condamnat la şapte ani şi jumătate de închisoare de către o judecătoare federală din Washington, pedeapsă pe care a început să o execute.

Inculparea sa la New York, care i-ar putea aduce mai mulţi ani de închisoare, a fost interpretată ca un afront adus lui Donald Trump.

Preşedintele american, care l-a apărat mereu pe Manafort, nu a exclus posibilitatea de a-l graţia pentru o condamnare federală. Pe de altă parte, Trump nu are posibilitatea de a interveni pentru o condamnare la nivelul unui stat.

În cadrul şedinţei de joi, avocaţii lui Paul Manafort au declarat jurnaliştilor că vor contesta legalitatea condamnării din statul New York, pe motiv că împrumuturile ipotecare frauduloase care i se impută au făcut deja obiectul unui proces federal în 2018 în Virginia şi Manafort nu poate fi incriminat de două ori pentru acelaşi lucru.

Următoarea audiere este programată pentru 9 octombrie. Manafort, care a fost deţinut într-o închisoare federală din Pennsylvania, a fost transferat la o închisoare federală din New York în aşteptarea procesului.

Datorită intervenţiei avocaţilor săi, el nu a fost adus la închisoarea Rikers Island, nord-estul Manhattanului, renumită pentru actele de violenţă şi unde urma să fie deţinut o perioadă. AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO Bradford, Europa...

2 BREAKING Judecătorii CCR propuși de PSD au ieșit din sală și au anunțat că nu se mai întorc! / Ședința nu se mai reia azi din lipsă de cvorum. A fost am…

3 Amănunte care dau fiori despre ce se întâmplă în cercul intim al președintelui SUA

4 „Ăștia își bat joc de 20 milioane români. Busuioc este omul cheie al PSD la CCR, a dat semnul tuturor să iasă din sală”

5 Pesediștii nu se vor prezenta nici la ședința de luni a CCR! Culisele ședinței cu scandal de duminică