Fostul prefect PSD de Constanța, Ioan Albu, a provocat un accident mortal. Era beat!

Fostul prefect PSD de Constanța, Ioan Albu, a provocat un accident mortal. Era beat!

Fostul prefect de Constanța, Ioan Albu, a provocat duminică seara un accident mortal pe un drum național din județ. Fostul oficial, aflat la volanul unui Range Rover, consumase băuturi alcoolice. 

El ar fi pătruns pe contrasens, pe drumul dintre localitățile Ciocârlia de Sus și Cobadin și a lovit din plin un autoturism care se depasa din sens opus. Șoferul acestui autoturism, în vârstă de 44 de ani, a murit pe loc. 

Accidentul s-a petrecut în jurul orei 19:15. Proba cu alcooltestul a relevat că fostul prefect, în vârstă de 38 de ani, avea 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Este un nou accident rutier în care este implicat un fost demnitar al statului. La sfârșitul anului trecut, fostul ministru Daniel Chițoiu a provocat un accident soldat cu doi morți. El a fost pus sub învinuire în luna ianuarie, după ce a stat câteva zile în spital.


populare
astăzi

1 Haos în PSD pe tema reorganizării țării: două județe vor deja să se unească

2 Regula japoneză de la masă care îi ajută pe locuitorii din Okinawa să trăiască peste 100 de ani

3 Pericolul major pentru România dacă Donald Trump forțează Ucraina să cedeze teritorii

4 Rețea de fraudă cu carburanți și credite IMM INVEST: șefi din Fisc și bancheri, vizați de DIICOT

5 Revoltă în PSD / baronii refuză comasarea comunelor pentru a-și salva mașinăria de voturi