Fostul președinte al Rusiei, Dmitri Medvedev, sugerează că Moscova își asumă atacul asupra României

Fostul președinte al Rusiei, Dmitri Medvedev, a postat pe Twitter un mesaj, la câteva ore după ce o dronă rusească a lovit un bloc de locuințe din Galați, în care pare că își asumă acest incident. El nu a menționat România, dar a avertizat cetățenii UE că somnul lor liniștit s-a terminat, fiindcă au fost băgați în război cu Rusia, scrie defapt.ro.

Medvedev anulează efortul suveraniștilor de a sugera că drona nu era rusească

„Cetățeni ai țărilor din UE, trebuie să conștientizați că autoritățile voastre au intrat unilateral într-un război cu Rusia. Așadar, fiți vigilenți și nu vă lăsați surprinși de nimic. S-a terminat cu somnul liniștit. Dar știți cui să-i puneți întrebarea de ce!”, a scris pe X/Twitter Medvedev, care acum este videpreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei.

Mesajul său anulează însă propaganda suveranistă care contestă faptul că drona care a lovit blocul din Galați ar fi fost rusească și care sugerează că guvernarea României a însecenat atacul, pentru a justifica programul SAFE.

Adriana Balint, o suveranistă despre care CNSAS a arătat că a semnat un angajament de colaborare cu Securitatea când era în liceu, a scris: „Aia a fost dronă rusească, tot așa cum sunt eu regina Angliei. Ca să vă traduc incidentul de la Galați cu degajamentul unei extrosiuni de azi-noapte, e din cauză de blocare a achiziției pe programul SAFE, care are termen de semnare 31 mai și, cum nu ne grăbim cu un nou guvern de sclavi, e risc să nu mai încaseze nemții banii și să se ducă dracu' împrumutul ala de 17 miliarde de euro, care se vor face 30 de miliarde cu tot cu dobanzi. 30 de miliarde care trebuie achitate de copiii și nepoții noștri încă nenăscuți, până in 2071 (ați făcut socoteala câți ani veți avea voi sau copiii voștri în 2071?), așa că Europa pune presiune cu ajutorul aeromodolismului racheților și ne trimit avertismente să ne grăbim cu deblocarea tunului european pe cârca românilor”.

Vladimir Putin, președintele Rusiei, a sugerat, azi, că drona nu ar fi rusească, ci ucraineană: „Nu au fost cercetate resturile acestei drone. Nimeni nu poate spune ce proveniență are un aparat de zbor sau altul până nu este realizată expertizarea acelui aparat de zbor. Noi știm că au zburat și prin Finlanda drone ucrainene și în Polonia și prin țările baltice au zburat tot drone ucrainene. Atunci prima reacție a fost exact ca cea de acum din România”.


Citește și:

populare
astăzi

1 Și chestia asta pute tot a Servicii...

2 Emil Constantinescu dezvăluie că a fost la un pas să fie asasinat de un om de încredere al lui Iliescu. Cine a oprit „execuția”

3 „Aparatele video de la Cotroceni sunt făcute de o companie despre care se știe în toată lumea că face spionaj” / Dezvăluiri făcute de fostul ambasador…

4 Replici tăioase între vicepremierul Oana Gheorghiu și Sebastian Ghiță. „Dă...Oano...banii înapoi!”. „Domnule Ghiță, veniți acasă”

5 „Trei roboțași defecți egalează prostia umană” / CTP, despre reprezentanții MApN care au prezentat incidentul din Galați