Fostul preşedinte american George Bush a fost spitalizat

Fostul preşedinte al Statelor Unite George Bush, în vârstă de 93 de ani, a fost spitalizat duminică dimineaţa, la o zi după funeraliile soţiei sale, Barbara, a anunţat luni un purtător de cuvânt al familiei, citat de Reuters.

Potrivit lui Jim McGrath, Bush "răspunde la tratamente şi pare că se reface". El este internat la spitalul metodist din Houston, în statul Texas, din cauza unei infecţii care a ajuns în sânge, a precizat purtătorul de cuvânt.

George Bush, al cărui mandat la Casa Albă a durat din 1989 până în 1993, este cel mai în vârstă fost preşedinte american în viaţă. Barbara Bush, care i-a fost soţie timp de 73 de ani, a decedat marţea trecută, la 92 de ani . Fiul lor cel mai mare, George W. Bush, a fost şi el preşedinte al SUA, din 2001 până în 2009. AGERPRES


populare
astăzi

1 Haos în PSD pe tema reorganizării țării: două județe vor deja să se unească

2 Regula japoneză de la masă care îi ajută pe locuitorii din Okinawa să trăiască peste 100 de ani

3 Pericolul major pentru România dacă Donald Trump forțează Ucraina să cedeze teritorii

4 Revoltă în PSD / baronii refuză comasarea comunelor pentru a-și salva mașinăria de voturi

5 Rețea de fraudă cu carburanți și credite IMM INVEST: șefi din Fisc și bancheri, vizați de DIICOT