Fostul primar al municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, rămâne în arest preventiv

Tribunalul Maramureș a respins, marți, cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu cea a controlului judiciar sau a arestului la domiciliu pentru fostul primar al municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, reținut 30 de zile pentru luare de mită, potrivit unui comunicat remis AGERPRES de instanță.

Conform judecătorilor, în dosarul 1055/100/2016, cu privire la inculpatul Cherecheș Cătălin, prin încheierea penală nr. 5/DL, pronunțată de Tribunalul Maramureș s-au dispus următoarele: "Respinge excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Maramureș invocată de Direcția Națională Anticorupție vizând soluționarea cererii având ca obiect revocarea, respectiv înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură formulată de inculpatul Cherecheș Cătălin. Respinge cererea de revocare sau de înlocuire a măsurii arestării preventive luată față de inculpatul Cherecheș Cătălin, arestat preventiv, aflat la Centrul de reținere și arest preventiv din cadrul I.P.J. Cluj, cu măsura preventivă a controlului judiciar ori a arestului la domiciliu".

Decizia Tribunalului Maramureș poate fi contestată în 48 de ore de la comunicare.

AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO Prostie fără margini, de-ți vine să vomiți că trăiești în mijlocul unor astfel de personaje, după un filmuleț cu militari în centrul Craiovei

2 Revoltă în universități după arestarea lui Alexandru Toader și controversa din Baroul Iași

3 Șefa de imagine a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, selectiv, la DIICOT în dosarul de 1,1 milioane de euro

4 Controversații judecători care au prelungit arestul lui Călin Georgescu

5 Răsturnare de situație în Israel: blocul lui Netanyahu preia conducerea la vot