Fostul secretar de stat în Ministerul Economiei Neculai Banea revine la conducerea IAR, după eliberarea sa din funcție

Fostul secretar de stat în Ministerul Economiei Neculai Banea revine la conducerea IAR Brașov, după ce a fost eliberat, la cerere, din funcție, potrivit unui comunicat al companiei, remis, joi, Bursei de Valori București.

Conform raportului, începând cu data de 19 ianuarie 2017, conducerea societății IAR SA este asigurată de Neculai Banea, acesta ocupând funcția de director general, ca urmare a încetării suspendării contractului de mandat nr. 425/30.03.2009.

Decizia de eliberare la cerere a lui Neculai Banea din funcția de secretar de stat la Ministerul Economiei a fost publicată în Monitorul Oficial de miercuri.

Dacian Cioloș l-a numit pe Neculai Banea în funcția de secretar de stat în Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri la începutul anului 2016.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Un misterios personaj a câștigat de 58 de ori, într-o singură zi, la jocurile de noroc online, 2.000.000 de euro / Statul român n-a mișcat un deget

2 Priviți ce e în enclava spaniolă Ceuta, după ce granița s-a prăbușit! Zeci de mii de africani au invadat zona și ocupă cu forța casele oamenilor. Prem…

3 Cuibul de viespi roșii de la Curtea de Apel București a dat dreptate PSD și a suspendat șase hotărâri luate de Guvernul Bolojan

4 Egipt / Morminte de 5.000 de ani dezvăluie originile tehnicilor de construire a piramidelor

5 Alina Mungiu Pippidi / Statul de drept, sub asaltul celor care l-au promis