Fostul vicepreşedinte american Joe Biden îşi va anunţa candidatura pentru Casa Albă săptămâna viitoare

Fostul vicepreşedinte american Joe Biden, care domină în sondaje în tabăra democrată în pofida gesturilor sale de afecţiune considerate uneori cam exagerate, se va lansa în cele din urmă în cursa pentru Casa Albă săptămâna viitoare, potrivit mai multor media, relatează vineri AFP.

Mai degrabă centrist şi încă foarte popular, fostul ''numărul doi'' din administraţia preşedintelui Barack Obama îşi va anunţa candidatura miercuri într-o înregistrare video, a indicat site-ul The Atlantic. Echipa sa dezbate încă ''timing-ul exact al anunţului său'' care va avea loc săptămâna viitoare, a relatat la rândul său canalul de televiziune NBC News.

Înainte de a se lansa în cursa prezidenţială, Biden domină în sondaje printre aproape douăzeci de pretendenţi la învestitura democrată, cu 30 % din intenţiile de vot, conform mediei stabilite de site-ul RealClearPolitics, faţă de 22,5 % pentru senatorul independent Bernie Sanders, cu mult înaintea celorlalţi candidaţi.

Având în vedere vârsta sa - 76 de ani - , Biden ar fi cel mai vârstnic preşedinte al SUA, iar comportamentul său afectuos ar putea dăuna candidaturii sale.

Mai multe femei l-au acuzat recent că au fost profund jenate de celebrele sale gesturi de afecţiune: sărutatul pe cap sau punerea mâinilor pe umeri. Fostul senator este cunoscut pentru gesturile sale demonstrative, dar, după polemica pe acest subiect, el a promis că va fi ''mai atent'', fără să prezinte însă scuze.

Democrat moderat, Biden a rămas foarte popular, îndeosebi în rândul a două categorii de alegători care ar putea fi unele cheie la alegerile prezidenţiale din 2020: muncitorii albi, care au votat în parte pentru republicanul Donald Trump în 2016, şi electoratul de culoare. AGERPRES


populare
astăzi

1 Succes la Cernavodă / Nivelul Dunării, cu 8 cm mai sus după scufundarea barjelor

2 „La 1.600 de lei, mai bine nu te prezentai”: O invitată, mustrată pentru darul de nuntă

3 Roșiile din Olt, de cinci ori mai scumpe în Ardeal: legumicultorii cer controale și piețe directe

4 Primele imagini cu tinerii care au atacat cu topoare și pietre o ambulanță în Cluj. Cei trei au fost săltați de polițiști și reținuți

5 VIDEO „Ne omorau dacă ne blocau” / Clipe de groază trăite de personalul medical din ambulanța atacată cu topoare, bâte și pietre în Cluj