Fostului secretar general al NATO, Javier Solana, i s-a refuzat intrarea în Statele Unite

Fostului secretar general al NATO, Javier Solana, i s-a refuzat intrarea în Statele Unite

Fostul secretar general al NATO, Javier Solana, a declarat luni că i s-a refuzat autorizaţia electronică de intrare în Statele Unite, pentru că a mers în Iran unde a participat la negocierea acordului nuclear, relatează AFP.

"Este o decizie puţin meschină", a declarat Javier Solana într-un interviu acordat canalului de televiziune spaniol Antena 3, explicând că a mers în Iran în 2013 pentru ceremonia de învestire a preşedintelui Hassan Rohani.

"Am mers acolo în calitate de reprezentant al tuturor celor care au negociat" acordul nuclear, din care preşedintele Donald Trump a retras SUA în luna mai.

"Este nevoie ca diverse persoane să meargă în ţările cele mai complicate pentru a continua negocierile. Ceea ce mi se pare cel mai şocant este faptul că aceşti oameni sunt trataţi la fel ca ceilalţi" în ceea ce priveşte permisele de intrare şi de ieşire, a subliniat el.

Autorizaţia electronică, ce îi scuteşte pe cetăţenii Uniunii Europene să solicite o viză pentru călătorii care nu depăşesc 90 de zile în Statele Unite, se obţine în mod normal online înainte de deplasare. Însă, din 2015, persoanele care au călătorit înainte în Iran, Irak, Siria, Sudan, Libia, Somalia şi Yemen nu mai pot beneficia de această autorizaţie şi trebuie să depună o cerere de viză. Restricţia nu se aplică în mod normal oficialilor guvernamentali, însă Javier Solana nu deţinea o astfel de funcţie în 2013.

"Ceea ce au ei (în SUA) este un computer cu un algoritm, şi dacă el ştie că ai fost în Iran în ultima perioadă, te scoate din sistem (...) Voi încerca să fac în aşa fel încât să mă lase să intru, am nevoie să merg acolo pentru că lucrez acolo, sunt profesor la mai multe universităţi", a declarat Solana.

Spaniolul Javier Solana s-a aflat în fruntea Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) în perioada 1995-1999, apoi a deţinut funcţia de Înalt Reprezentant al UE pentru Politica Externă şi de Securitate Comună până în 2009.AGERPRES


populare
astăzi

1 ALERTĂ Reacție fără precedent a SUA după apariția documentelor de la serviciile secrete în cazul Călin Georgescu!

2 Voi ați citit despre fenomenul ciudat care se întâmplă cu femeile din Suedia?

3 Cea mai nouă manipulare din aceste zile... / Ori ăștia sunt cretini, ori ne cred pe noi, românii, cretini...

4 Uite, așa procedează FSB, nici nu știi când l-ai băgat pe dracul în casă...

5 Publicație austriacă / Este neclar din ce au trăit de fapt soții Georgescu în cei zece ani petrecuți în Austria, având în vedere munca lor voluntară