Fotbal - CM 2018: Căpitanul Suediei va lipsi de la naşterea celui de-al doilea copil pentru a juca în sferturi

Căpitanul naţionalei de fotbal a Suediei, Andreas Granqvist, a declarat că va absenta de la naşterea celui de-al doilea său copil pentru a putea fi prezent pe teren la partida din sferturile Cupei Mondiale 2018, cu Anglia, care va avea loc sâmbătă.

Presa suedeză a relatat că soţia fundaşului ar putea naşte oricând în următoarele zile, însă căpitanul primei reprezentative a menţionat că nu va părăsi lotul.

''Voi rămâne cu echipa. Soţia mea este o persoană foarte puternică şi am ştiut situaţia înainte de a sosi în Rusia, nu m-a luat vestea pe neaşteptate. Dacă după meciul cu Anglia voi putea pleca rapid acasă o voi face, dar la meciul din sferturi voi fi pe teren'', a spus fundaşul Granqvist, 33 de ani.

Nu la fel a procedat şi mijlocaşul englez Fabian Delph, care nu a evoluat în partida din optimi contra Columbiei pentru a putea fi de faţă la naşterea celui de-al treilea său copil.

Suedia şi Anglia se vor confrunta sâmbătă seara, la Samara, în sferturile CM de fotbal. AGERPRES/(autor: Adrian Drăguţ, editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Simona Aruştei)


populare
astăzi

1 Operațiunea secretă prin care „Numărul 14”, cea mai grea brățară dacică, a fost recuperată din Cehia

2 El este atacatorul din Cracovia

3 VIDEO Momentul bizar cu Aleksandar Vučić care a devenit ținta ironiilor pe internet

4 BREAKING Anomalie la nivelul vortexului polar, nemaiîntâlnită din anii 1950, în noiembrie

5 Controversă la vârf pe tema Neptun Deep: Aurescu și Nicolescu se contrazic cu hărțile pe masă