Acest site folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu modul de utilizare a acestor informații. Află detalii aici. De acord

Fotbal - Liga I: Universitatea Craiova o învinge după 16 ani pe FCSB, în ziua când s-a stins Balaci

Universitatea Craiova a învins-o pe FCSB (ex-Steaua) cu scorul de 2-1 (0-1), după o pauză de 16 ani, pe stadionul ''Ion Oblemenco'' din Bănie, în etapa a 12-a a Ligii I de fotbal, duminică, zi în care s-a stins Ilie Balaci, marele jucător al Craiovei Maxima.

Meciul a fost precedat de un moment de reculegere în memoria fostului idol din Bănie, dar Universitatea a început rău meciul, fiind condusă din min. 8, când mingea respinsă de portarul Mirco Pigliacelli la şutul lui Florinel Coman a intrat în poartă din Renato Kelic. Clubul craiovean anunţase că în minutul 8 jocul va fi oprit şi i se va aduce un omagiu lui Ilie Balaci, fostul purtător al tricoului cu numărul 8 la Universitatea, dar momentul solemn a avut loc după golul oaspeţilor, când suporterii au aprins lumânări în tribune şi au aruncat cu flori pe gazon.

Universitatea nu a reuşit să lege jocul în prima repriză, dar după pauză s-a dezlănţuit şi a reuşit să egaleze prin bosniacul Elvir Koljic (50), bine angajat de Cristian Bărbuţ, iar Matteo Fedele a marcat al doilea gol al gazdelor, cu un şut de la 24 de metri, după o pasă de la paraguayanul Cesar Meza Colli, care a debutat în acest meci.

Universitatea a ratat şi un penalty prin Elvir Koljic (88), apărat de portarul Cristian Bălgrădean (ex-Universitatea). Lovitura de pedeapsă a fost acordată pentru un henţ al lui Junior Morais (86), pe linia porţii, brazilianul fiind eliminat.

Jucătorii Universităţii au evoluat cu banderole negre pe braţe, în faţa a 30.000 de spectatori.

Bălgrădean a căzut pe gazon în min. 40, acuzând faptul că a fost lovit în cap de un obiect aruncat din tribună.

FCSB este la al doilea eşec consecutiv în campionat, după 0-1 cu Concordia Chiajna.

Universitatea e neînvinsă de patru etape, în care a reuşit două victorii şi două egaluri.

Universitatea Craiova - FCSB 2-1 (0-1), stadion ''Ion Oblemenco'' - Craiova
Au marcat: Elvir Koljic (50), Matteo Fedele (72), respectiv Renato Kelic (8, autogol).
Cartonaş roşu: Junior Morais (FCSB, 86).
Elvir Koljic a ratat un penalty în min. 88 (a apărat Cristian Bălgrădean).
Arbitru: Marcel Bîrsan (Bucureşti); arbitri asistenţi: Mircea Mihail Grigoriu (Bucureşti), Marius Nicoară (Drobeta-Turnu Severin); arbitru de rezervă: Iulian Dima (Bucureşti)
Observatori: Corneliu Fecioru (Bucureşti) - CCA, Mihai Stancu (Bucureşti) - LPF
AGERPRES


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Primul semn că PSD stă prost. Dragnea, la Antena 3: Am auzit un zvon că ar vrea să încerce o fraudă la s…

2 ALERTĂ Un om a murit în Vaslui după ce ambulanța în care se afla a rămas blocată în noroi! Dăncilă: „Guvernul …

3 ALERTĂ Va fi MĂCEL! Mobilizare masivă a românilor din Europa pentru alegeri! Lăcrimezi când vezi că tot ei înc…

4 VIDEO Repetentul clasei candidează la europarlamentare: „Vrei să mă ajuți? Stai acasă!” / Mircea Bravo, un nou v…

5 Citiți și voi ce MĂCEL e în PSD! Ăștia au luat-o razna, oameni buni, puterea le-a luat mințile!

recomandări

Te ia DNA: Iulian Bădescu

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Nici nu știam că există sportul ăsta!