Fotbal: A încetat din viaţă, la doar 31 de ani, căpitanul Fiorentinei Davide Astori

Fundaşul internaţional italian Davide Astori, căpitanul echipei Fiorentina, în vârstă de 31 de ani, a decedat în noaptea de sâmbătă spre duminică la un hotel din Udine, unde echipa sa urma să joace duminică în Serie A, a anunţat clubul florentin de fotbal, citat de AFP.

"Fiorentina este profund bulversată să anunţe decesul căpitanuluii Davide Astori după ce i s-a făcut rău subit", a scris Fiorentina pe contul său de Twitter.

Contactat de presă, un purtător de cuvânt al echipei, la care a jucat până de curând şi mijlocaşul Ianis Hagi, a explicat că nu poate da explicaţii privind decesul jucătorului, aşteptându-se o autopsie. Presa face referire la un stop cardiac în timpul nopţii.

Meciul Udinese - Fiorentina, programat duminică, a fost amânat pentru o dată ulterioară.

De asemenea, meciul Genoa - Cagliari, prevăzut mai devreme, a fost amânat. Decesul lui Astori a fost anunţat pe ecranele stadionului, iar mai mulţi jucători, aflaţi la încălzire, au părăsit terenul către vestiare.

Format la AC Milan, Astori a purtat tricourile echipelor Cagliari şi AS Roma înainte de a se transfera la Fiorentina în 2015. El a jucat de 14 ori şi pentru Italia. Era tatăl unei fetiţe de patru ani.
AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri SUA / Trump i-a îngropat pe republicani. Democrații preiau controlul în Camera Reprezentanților și Senat, arată rezultatele

2 Ruptură la Casa Albă / JD Vance îl atacă pe Donald Trump după eșecul din alegeri

3 Analiza lui Traian Băsescu după alegerile din SUA: ce spune despre Donald Trump

4 Cutremur în Partidul Republican: cum și-a distrus Donald Trump propria poziție politică

5 Anchetă în SUA după ce PSD a dărâmat guvernul la o lună de la o cină secretă