Fotbal: Adrian Dulcea şi Paul Ciobanu, noii antrenori ai echipei FC Argeş

Adrian Dulcea şi Paul Ciobanu sunt noii antrenori ai echipei de fotbal FC Argeş, a anunţat, luni, clubul de Liga I pe pagina sa de Facebook.

Clubul a precizat că raporturile contractuale cu antrenorul principal Ionuţ Codruţ Moşteanu şi secundul Dragoş Radu au fost reziliate pe cale amiabilă.

Dulcea (42 ani) a jucat pentru FC Argeş în două perioade, 2007-2010 şi 2012-2014, când a ales să pună ghetele în cui. Ca jucător, acesta mai are în CV echipe precum Gloria Bistriţa, CFR Cluj, Gyor, Gaz Metan sau CS Mioveni. Ca antrenor, Adrian Dulcea le-a pregătit până acum pe SCM Argeşul Piteşti, FC Râmnicu Vâlcea şi Unirea Bascov.

Paul Ciobanu (50 ani) a mai pregătit pe FC Argeş în sezonul 2018-2019, făcând cuplu cu Augustin Eduard, fostă glorie a clubului piteşean.

Noul cuplu de antrenori va conduce prima dată echipa în meciul de vineri, de la ora 20:30, de pe propriul teren, cu Dinamo.

Ionuţ Moşteanu a fost numit antrenor principal la FC Argeş pe 4 octombrie, când l-a înlocuit pe Ionuţ Badea, căruia i-a fost secund. Cu Moşteanu pe banca tehnică echipa piteşteană a obţinut primele sale victorii în acest sezon.

Badea a avut ca bilanţ un egal şi cinci eşecuri, iar Moşteanu a înregistrat două victorii, două egaluri şi un eşec în Liga I, dar şi eliminarea din Cupa României.
AGERPRES 

Sursa foto:  Fotbal Club Arges Pitesti /facebook.com


populare
astăzi

1 Autostrada Transilvania ajunge la Cluj: lotul Zimbor-Nădășelu a depășit 90%

2 Nepotul lui Marcel Ciolacu controlează șase firme din energie prin offshore-uri din Abu Dhabi și Singapore

3 Cum au ridicat uzinele de armament orașele secrete de la poalele Carpaților

4 AUR nu mai poate fi oprit să ajungă la guvernare

5 PSD este dispus să voteze un premier independent, dar pune condiții stricte