Fotbal: Albania şi-a anulat amicalul cu Armenia din cauza conflictului din Nagorno-Karabah

Federaţia albaneză de fotbal a anulat meciul amical pe care reprezentativa Albaniei urma să-l dispute miercuri în compania selecţionatei Armeniei, din cauza conflictului pe care această ţară îl are cu Azerbaidjanul în privinţa regiunii Nagorno-Karabah, informează DPA.

Forul albanez a precizat, într-un comunicat dat publicităţi luni, că echipa naţională va rămâne la Tirana şi se va pregăti pentru următoarele meciuri din Liga Naţiunilor, cu Kazahstan (11 octombrie) şi Lituania (14 octombrie).

Conflictul dintre Armenia şi Azerbaidjan s-a intensificat din nou în ultima perioadă, luni fiind o nouă zi în care au fost raportate lupte intense.

Armenia urmează să dispute un meci pe teren propriu în următoarele două etape ale Ligii Naţiunilor, duminică împotriva Georgiei, după care se va deplasa în Estonia, trei zile mai târziu.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ady Ivaşcu)


populare
astăzi

1 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

2 Lucrare turcească pe viaductul de la Boița, pe autostrada A1...

3 VIDEO Încă o dovadă că „mielul lui Dumnezeu” este un fariseu / Reacția scandaloasă a lui Gigi Becali când a fost întrebat din ce bani și-a luat opt mași…

4 Câți bani iei la pensie în 2026 după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Calcule exacte

5 Baronul PSD Vasile Iliuță și-a trecut numele pe un indicator stradal în Italia după ce a cumpărat un complex turistic la preț de chilipir