Fotbal: Americanul Stan Kroenke a făcut o ofertă de cumpărare a întregului club Arsenal Londra

Americanul Stan Kroenke, care deţine 67% din acţiunile clubului englez de fotbal Arsenal Londra, a făcut o ofertă de cumpărare a părţii de capital pe care nu o deţine încă, între care şi cea a miliardarului rus Alişer Usmanov, informează AFP şi BBC.

Kroenke, care a evaluat clubul Arsenal la 1,8 miliarde lire sterline (2 miliarde euro), a propus un preţ de 29,419 lire sterline pe acţiune în numerar, prin intermediul societăţii sale KSE, şi a primit "un angajament irevocabil din partea Red an White Securities", compania lui Usmanov, care deţine 30% din gruparea londoneză, "de acceptare a oferte", conform unui comunicat dat publicităţii marţi la Bursa din Londra.

Acest anunţ semnifică faptul că cei doi oameni de afaceri au ajuns la un acord, după ce rusul a încercat să cumpere clubul în 2017, lovindu-se de refuzul lui Kroenke. Intrat în capitalul lui Arsenal în 2007, magnatul oţelului Usmanov s-a arătat critic, în trecut, faţă de modul prudent de gestiune adoptat de american.

Oferta va fi valabilă până pe 28 august şi, dacă se va finaliza, se va traduce printr-o retragere de la bursă.

"Reuşita ofertei va deschide un nou capitol în istoria clubului, care va fi deţinut 100% de KSE", subliniază societatea americană.

Oferta lui Stan Korenke a fost făcută cu câteva zile înaintea startului noului sezon, care va deschide o nouă pagină în istoria "tunarilor". Arsenal a angajat în această vară un nou antrenor, pe spaniolul Unai Emery, cel care l-a înlocuit pe francezul Arsene Wenger, după 22 de ani în care acesta s-a aflat la timona echipei londoneze.
AGERPRES (autor: Mihai Dragomir, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Alexandru Cojocaru)


populare
astăzi

1 De citit / Ascensiunea generalului Pleșa, omul din umbra marilor achiziții militare

2 Cum pierzi mii de euro cu o mașină fără să-ți dai seama. Modelele care se depreciază cel mai rapid în România

3 Imperiul financiar din România al familiei din spatele șaormei de la Dristor. Unul dintre membri a fost arestat recent în Turcia din motive religioase

4 Fără precedent / Sâmbătă seara, importurile de energie ale României au depășit toată producția internă

5 Mecanismul psihozei de grup: de ce plâng adepții când le este arestat liderul / Câteva povești ale unor „messia” gen Georgescu