Fotbal: Antrenorul Devis Mangia şi-a prelungit contractul cu CS Universitatea Craiova până în 2021

Antrenorul italian Devis Mangia a ajuns la o înţelegere cu CS Universitatea Craiova pentru prelungirea contractului până în iunie 2021, a anunţat clubul de fotbal din Bănie pe site-ul său oficial.

''Clubul Universitatea Craiova are deplină încredere în munca depusă de antrenorul italian şi cu toţii, inclusiv suporterii, suntem convinşi că Mangia este omul care ne va aduce trofeele atât de dorite, în viitorul apropiat'', se arată în comunicat.

''Sunt fericit că am semnat prelungirea contractului. Am muncit încă de la început foarte bine cu patronul echipei, iar asta este foarte important pentru un antrenor. Avem un proiect bun la Universitatea şi, într-adevăr, să întâlneşti atâta seriozitate la un club şi jucători atât de valoroşi şi de sufletişti este un motiv de bucurie pentru orice antrenor'', a spus Mangia, vineri, la conferinţa de presă premergătoare meciului cu CFR Cluj.

Devis Mangia a fost numit în funcţia de antrenor al echipei de fotbal CS Universitatea Craiova în luna mai.

Tehnicianul italian în vârstă de 42 de ani are experienţă în Serie A, unde a pregătit formaţia Palermo, dar cea mai importantă performanţă din cariera sa este accederea în finala Campionatului European Under-21 din 2013 cu o echipă din care făceau parte Verratti şi Insigne.

După aceea a mai pregătit echipele Spezia, Bari şi Ascoli (2015-2016), de la care a demisionat din motive de sănătate.

Cu Mangia la cârmă, Universitatea ocupă locul 3 în Liga I după 21 de etape, cu 11 victorii, 7 egaluri şi 3 înfrângeri, echipa fiind calificată în sferturile de finală ale Cupei României.
AGERPRES 


populare
astăzi

1 Antena 3 spune că liderul AUR dă o petrecere mare în nordul Capitalei de ziua de naştere și le cere invitaţilor bani pentru fiul său, în loc de cadour…

2 Marius Baciu își reziliază contractul cu FCSB. Bogdan Mara, gata să colaboreze

3 Ora de iarnă 2026 / când dăm ceasurile înapoi și noaptea devine mai lungă

4 Rezultatele loto din 20 septembrie: premii de peste 3 milioane de euro în joc

5 Năstase, cu aroganță despre ce se întâmplă zilele acestea în România