Fotbal: AS Roma şi-a asigurat calificarea în viitoarea ediţie a Europa League

AS Roma şi-a asigurat calificarea în viitoarea ediţie a Europa League după ce a învins-o cu 3-0 în deplasare pe Torino FC, vineri, în primul meci din etapa a 38-a, ultima din sezonul 2021-2022 al campionatului de fotbal al Italiei.

Atacantul englez Tammy Abraham a reuşit dubla la Torino, în minutele 33 şi 42, ultimul gol din penalty. Lorenzo Pellegrini a înscris în minutul 78, tot din penalty. Abraham a stabilit un record, fiind fotbalistul englez cu cele mai multe goluri într-o stagiune de Serie A, 17, notează BBC.

Echipa antrenată de Jose Mourinho va juca miercuri finala Europa Conference League, împotriva lui Feyenoord Rotterdam, la Tirana.

În clasament, Roma este pe locul 5, cu 63 de puncte, câte are şi ocupanta locului 6, concitadina Lazio, care va juca acasă cu Verona în ultima etapă. Torino se află pe locul 10.

Duminică, ultima etapă va decide cine va fi câştigătoarea campionatului, AC Milan sau rivala Inter Milano, deţinătoarea titlului, care are 2 puncte mai puţin. Milan va juca pe terenul lui Sassuolo, iar Inter va primi vizita
Sampdoriei.
AGERPRES (AS/editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Ady Ivaşcu)


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

3 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

4 Lucrare turcească pe viaductul de la Boița, pe autostrada A1...

5 BREAKING Fapte penale ale miniștrilor PSD mușamalizate la Ministerul Muncii