Fotbal: Barcelona îi propune lui PSG pe Coutinho şi 80 milioane euro, în schimbul lui Neymar (Le Parisien)

Oferta propusă de echipa de fotbal FC Barcelona clubului Paris Saint-Germain pentru a-l ceda pe atacantul brazilian Neymar la campioana Spaniei îl include pe brazilianul Philippe Coutinho şi o sumă în bani cuprinsă între 60 şi 80 milioane de euro, conform cotidianului Le Parisien, citat de agenţia spaniolă EFE.

Publicaţia franceză susţine că este vorba de o ofertă verbală care nu s-a concretizat în una oficială, întrucât parizienii nu s-au lăsat convinşi, precizând că suma nu este suficientă, iar valoarea la care este estimat Coutinho de 120 milioane este prea mare.

Clubul Paris Saint-Germain solicită cel puţin 200 milioane de euro în schimbul lui Neymar, conform aceleiaşi publicaţii, care mai susţine că Real Madrid pare să aibă cele mai mari şanse de a-şi asigura serviciile starului brazilian.

Publicaţia din capitala Franţei precizează că proprietarii din Qatar ai lui PSG, "deranjaţi de dorinţa de a pleca a lui Neymar", vor "mulţi bani în schimbul acestuia".

Le Parisien reaminteşte că această sumă se apropie de cele 222 milioane de euro pe care Paris Saint-Germain le-a plătit în urmă cu doi ani pentru a-l aduce pe brazilian de la FC Barcelona.

Presa catalană comentează la rândul ei cazul Neymar, cotidianul Sport asigurând că pentru FC Barcelona "partida nu este încă pierdută", iar "bătălia finală" se va da între Real Madrid şi clubul catalan.
AGERPRES (AS/autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dãdârlat)


populare
astăzi

1 SURSE Guvernul Bolojan e ca și picat, moțiunea va fi votată de cel puțin 270 de parlamentari. Cătălin Predoiu, premierul agreat la Cotroceni

2 Palmă grea pentru președinte / „Refuz să particip, am primit invitație de la Administrația Prezidențială, nu mă duc, în semn de protest pentru tot ceea …

3 Prima lovitură grea pentru Bolojan în interiorul PNL...

4 VIDEO Rareș Bogdan, discurs dur în Parlamentul European

5 Voi vedeți ce pregătește Ucraina pentru Moscova?