Fotbal: Bayern Munchen, cu un pas în sferturile Ligii Campionilor, după 5-0 cu Beşiktaş

Echipa germană Bayern Munchen a făcut un pas mare spre sferturile de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, marţi seara, după ce a surclasat formaţia turcă Beşiktaş Istanbul cu scorul de 5-0, pe teren propriu, în prima manşă din optimi.

Thomas Muller (43, 66), Kingsley Coman (53) şi Robert Lewandowski (79, 88) au marcat golurile, succesul bavarezilor fiind facilitat şi de faptul că Beşiktaş a jucat în inferioritate numerică din minutul 16, când fundaşul croat Domagoj Vida a fost eliminat de arbitrul român Ovidiu Haţegan pentru fault în postură de ultim apărător la Lewandowski.

Bayern a obţinut a 14-a sa victorie consecutivă în toate competiţiile.

Echipa antrenată de Jupp Henyckes a dominat categoric partida, având 13-1 la şuturile pe spaţiul porţii şi o bară.

Manşa secundă se va juca pe 14 martie, la Istanbul.
AGERPRES (editor: Mihai Ţenea, editor online: Daniela Juncu)


populare
astăzi

1 Oamenii de afaceri Gregor Hudohmet și Dragomir Theodor Cristian, arestați preventiv 30 de zile după ce ar fi cerut șpagă 450.000 euro de la o altă fir…

2 Suspectă treabă... / Afacerea gazului lichefiat: culisele contractului de lobby de la Cotroceni

3 De la colaps la renaștere / destinul zbuciumat al caprelor negre din Carpați

4 Oaia la groapă și ciorba de bureți: rețetele arhaice ale Carpaților

5 VIDEO Jocul din spatele căderii guvernului Bolojan: miza gazelor și conexiunea americană