Fotbal: Bergodi (FC Voluntari) - Antrenorii vor libertate, de aceea nu acceptă să lucreze la FCSB

Fotbal: Bergodi (FC Voluntari) - Antrenorii vor libertate, de aceea nu acceptă să lucreze la FCSB

Antrenorul formaţiei FC Voluntari, Cristiano Bergodi, care a activat în trecut la echipa finanţată de Gigi Becali, a afirmat, vineri, într-o conferinţă de presă, că tehnicienii nu acceptă să preia FCSB pentru că nu au libertatea de a pregăti echipa.

Tehnicianul italian a precizat că în perioada în care a pregătit echipa lui Becali nu a avut parte de implicarea acestuia în alcătuirea formaţiei de start.

"Mă mir că încă nu au un antrenor acolo, mă rog de fapt au un antrenor, pentru că e o echipă care are o oarecare tradiţie. E totuşi echipa domnul Becali şi cred eu că sunt probleme acolo. Nu m-a căutat şi în acest moment nu mi se pare un subiect important, pentru că nu mi se pare corect. Această echipă are un antrenor şi nu mi se pare corect să vorbesc despre FCSB. Nu ştiu de ce nu acceptă nimeni să antreneze acolo, sunt probleme, voi ştiţi mai bine. Normal că fiecare antrenor se gândeşte că ar vrea să aibă libertatea de a face ceva după care plăteşte pentru rezultate. Pentru că fiecare antrenor plăteşte pentru rezultate. Probabil că în acest moment nu există această libertate. Repet, din ceea ce citesc, eu cât am fost acolo trei luni a fost bine, nimeni nu s-a implicat în primul '11' sau altceva. Am avut vreo 2-3 întâlniri cu domnul Becali şi atât. Pentru mine pot să spun că a fost în regulă situaţia, nu s-a implicat niciodată, am avut libertate la acea vreme", a declarat Bergodi.

El s-a arătat surprins de faptul că antrenorul Mircea Lucescu a intrat în vestiarul FCSB înaintea meciului cu Mlada Boleslav pentru a le ţine un discurs jucătorilor: "Sunt un pic surprins de faptul că au avut nevoie de ajutor. Domnul Mircea Lucescu e un antrenor extraordinar, îl ştiu din perioada în care eram jucător. Şi am un mare respect pentru el. Dar eu am rămas surprins că au avut nevoie să intre el în vestiar pentru un sfat sau o motivaţie în plus. Mircea Lucescu este un simbol aici, e un antrenor foarte, foarte important, dar nu înţeleg de ce trebuie un mare antrenor să dea motivaţie unei echipe pe care nu o antrenează. Acolo trebuie să fie un antrenor, un conducător, un director sportiv. Conducătorii şi antrenorul trebuie să dea această motivaţie".

Vicecampioana României, FCSB, este pregătită de la demisia lui Bogdan Andone de antrenorul interimar Vergiliu Andronache. Finanţatorul Gigi Becali a negociat în această săptămână cu portughezul Antonio Conceicao preluarea echipei, dar nu a ajuns la niciun acord, declarând ulterior că are o listă lungă de antrenori pe care îi are în vedere.

Înaintea meciului cu Mlada Boleslav, din prima manşă a turului 3 preliminar al Europa League, reputatul antrenor Mircea Lucescu a fost prezent în vestiarul echipei FCSB, unde le-a ţinut un discurs motivaţional jucătorilor, la rugămintea lui Becali, ulterior urmărind partida din tribune, de unde şi-a luat notiţe.
AGERPRES (A-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Anda Badea)

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Guvernul pune piciorul în prag și vine cu proiecte pentru eliminarea haosului produs de ANRE / Până la ce dată v…

2 BREAKING Comisia Europeană refuză toate propunerile din Inițiativa cetățenească (Minority SafePack) privind mi…

3 O decizie corectă! Drulă, ministrul Transporturilor, nu mai vrea drumuri modernizate care să treacă prin sate,…

4 Prima bombă în PSD! Dan Voiculescu și-a pus cârpele să demisioneze din partid și își face „grupare parlamentar…

5 Mușchii președintelui fac furori pe internet! / Câh, Mândruță nu s-a putut abține să nu-i dea o limbă...